Germanwings a inaugurat prima cursa aeriana Koln - Cluj-Napoca09.05.2008 mediafax.ro
Operatorul aerian low-cost Germanwings a inaugurat, joi, prima cursa Koln - Cluj-Napoca, cu care a sosit pe Aeroportul International Cluj-Napoca si primarul orasului Koln, Fritz Schramma, transmite corespondentul MEDIAFAX. Germanwings va opera trei curse saptamanale intre cele doua orase, in zilele de marti, joi si vineri, iar in cazul in care cursele vor avea peste 80 la suta grad de ocupare al locurilor frecventa zborurilor ar putea fi marita. "Ne propunem sa transportam pe relatia Cluj-Koln un numar de 18-20.000 de pasageri pe an. In functie de succesul acestei rute, am putea mari frecventa zborurilor si am putea extinde cursele spre Sibiu", a declarat Joachim Klein, manager director al Germanwings. El a precizat ca a fost ales Clujul ca destinatie datorita interesului turistic al orasului. Cursele sunt operate cu avioane Airbus 319 care au o capacitate de 156 de locuri, iar pretul unui bilet incepe de la 19 euro, cu toate taxele incluse. Primarul din Koln, Fritz Schramma, sosit special la Cluj pentru acest eveniment, si-a exprimat speranta ca noua cursa sa impulsioneze relatiile dintre Koln si Cluj-Napoca, orase infratite inca din anul 1976. La finalul ceremoniei de inagurare a cursei, Fritz Schramma si primarul Clujului, Emil Boc, au semnat cate o diploma de atestare a acestui prim zbor. Germanwings a transportat, anul trecut, opt milioane de pasageri la nivel mondial. |
|