Un numar de 32 de romani figureaza printre imigrantii arestati de politia italiana

16.05.2008
mediafax.ro
Un baiat de etnie roma tine in brate o fetita in tabara de romi din zona Collatina de langa Roma, 15 mai 2008. (TIZIANA FABI/AFP/Getty Images)

Un numar de 32 de romani au fost arestati in cursul acestei saptamani de autoritatile italiene in cadrul unor ample operatiuni de combatere a infractionalitatii si imigratiei ilegale, alaturi de alti peste 350 de straini, relateaza The New York Times in editia electronica.

Aproape 400 de persoane au fost arestate, dintre care peste 100 au fost expulzati imediat, in cursul raidurilor derulate la nivel national de politia italiana in decurs de o saptamana. Politistii au anuntat ca peste 100 de persoane dintre cele arestate sunt suspectati de incalcare a legilor privind imigratia, 180 de furt sau prostitutie iar 92 de trafic de droguri. Printre imigrantii arestati se numara 50 de marocani si 32 de romani, potrivit politiei italiene, citate de cotidianul american.

"Operatiunea anitimigratie a fost un lucru pozitiv deoarece populatia isi doreste acest lucru", a declarat Umberto Bossi, ministru pentru Reforme Institutionale si Federalism."Populatia ne cere siguranta publica iar noi trebuie sa i-o oferim", a adaugat acesta.

Imigrantii reprezinta insa o pondere semnificativa in cadrul fortei de munca din Italia, la fel ca in alte state occidentale confruntate cu fenomenul imbatranirii populatiei si o rata scazuta a natalitatii. "Industria s-ar inchide fara ei, in special fara romani, mai ales firmele mici si mijlocii", a declarat Antonio Ricci, un specialist in imigratie din cadrul fundatiei Caritas Migrantes din Roma.

"Oamenii de afaceri sunt foarte preocupati de aceasta campanie deoarece au nevoie de forta de munca, sunt muncitori buni", a adaugat acesta. "Va fi o mare problema daca romanii incep sa se simta nedoriti in Italia si vor pleca in schimb in Marea Britanie", a subliniat Ricci.

"Nu este acceptabil ca, din cauza catorva sute de persoane, imaginea celor un milion de romani care locuiesc in Italia, fara a mentiona imaginea unei intregi tari, Romania, sa aiba de suferit", a precizat Maria Mocanu, presedintele Ligii Romanilor din Italia, citata de The New York Times.