Ministrul israelian al Apararii, Ehud Barak, a primit o propunere in vederea unui armistitiu de 48 de ore de la seful diplomatiei franceze, Bernard Kouchner, a anuntat marti un inalt oficial israelian.
"Barak a primit o propunere" din partea ministrului francez al Afacerilor Externe, a declarat oficialul de rang inalt, sub acoperirea anonimatului, subliniind ca Bernard Kouchner si ministrul Apararii discutasera de doua ori la telefon.
"O decizie referitoare la un armistitiu depinde de prim-ministrul Ehud Olmert si de cabinetul de securitate", a spus el. "Noi continuam toate operatiunile si ne pregatim sa trecem la etapa urmatoare", a adaugat acest oficial.
Un oficial israelian de rang inalt a anuntat ca liderii israelieni vor examina marti seara o propunere franceza in vederea unui acord provizoriu de incetare a focului in Fasia Gaza.
Premierul Ehud Olmert, ministrul de Externe, Tzipi Livni, si ministrul Apararii, Ehud Barak, "se vor intalni in decurs de o ora pentru o evaluare a situatiei, in cursul careia va fi examinata o propunere franceza de armistitiu" pentru 48 de ore, a declarat oficialul, sub protectia anonimatului.
Shimon Peres: Israelul vrea "incetarea terorismului", nu un armistitiu cu Hamas
Presedintele israelian Shimon Peres a afirmat marti ca Israelul doreste sa se ajunga la "o incetare a terorismului", "nu la un armistitiu" cu miscarea islamista Hamas in Fasia Gaza, relateaza AFP.
"Ceea ce dorim nu este un armistitiu, ci o incetare a terorismului", a subliniat presedintele Peres, intr-o interventie la Ministerul Apararii de la Tel-Aviv.
"Acest razboi nu seamana cu nici un altul pe care le-am mai purtat in trecut. Este o operatiune foarte dificila impotriva teroristilor. Sugerez poporului sa nu subestimeze dusmanul", a adaugat Peres.
La randul sau, seful Statului Major, Gabi Ashkenazi, a declarat laconic ca "treaba nu a fost incheiata" in Fasia Gaza.
In timpul unui interviu difuzat la postul american CNN, seful opozitiei israeliene si liderul partidului Likud (de dreapta), Benjamin Netanyahu, a afirmat marti ca Israelul trebuie "sa se debaraseze" de miscarea islamista Hamas, care controleaza Fasia Gaza.
"In ultima instanta, trebuie inlaturat regimul Hamas pentru ca este (un regim) dusman", a spus Netanyahu, al carui partid este favorit pentru castigarea alegerilor legislative din 10 februarie 2009, potrivit sondajelor. "Trebuie sa ne debarasam de regim", a adaugat el.
"Este ca si cum Al-Qaeda ar avea o baza sustinuta de Iran aproape de orasul New York. Este mai mult sau mai putin ceea ce avem noi in Gaza. Avem Hamasul sustinut de Iran, care lanseaza rachete, cum s-a intamplat nu mai tarziu decat ieri, la periferia Tel-Avivului", a continuat liderul partidului Likud.
"Ei vor distrugerea noastra. Ei lanseaza proiectile asupra civililor nostri. Ei se ascund in spatele civililor lor. Aceasta este o dubla crima de razboi", a adaugat Netanyahu.
"Cu Hamas, pacea nu are nici o sansa", a insistat el, angajandu-se sa sustina Guvernul premierului Ehud Olmert, oricare ar fi decizia sa asupra unei eventuale interventii terestre.
Ofensiva israeliana, care a facut cel putin 360 de morti si 1.700 de raniti palestinieni in Gaza, a fost declansata sambata, dupa ce Hamas nu a reinnoit un armistitiu de sase luni, care a expirat la 19 decembrie.