R. Moldova: Poliţia operează arestări, în timp ce se anunţă o nouă amplă acţiune de protest

Poliţia din Republica Moldova continuă să opereze arestări ale participanţilor la acţiunile de protest de marţi din centrul Chişinăului, în timp ce pentru vineri se anunţă o nouă acţiune amplă de protest.

Potrivit Comisariatului General de Poliţie, până joi au fost reţinute circa 200 de persoane. 120 dintre acestea au fost arestate pe motiv că ar fi atentat la viaţa altor persoane sau au cauzat daune deosebit de mari. Alţi 60 de tineri au primit amenzi pentru acte minore de vandalism şi huliganism, dar operaţiunile de reţinere vor avea loc şi în continuare, poliţia încercând să identifice în baza materialelor filmate persoanele care au fost implicate în acte de vandalism în timpul protestelor.

Mai mulţi studenţi de la o universitate au fost reţinuţi joi în timpul unei pauze. În acelaşi timp, poliţia îi caută prin şcoli şi licee pe elevii care au participat la proteste. Poliţia a agresat şi câţiva cameramani de la posturile moldoveneşti, care filmau poliţişti sau felul cum aceştia reţineau protestatari.

În acelaşi timp, lideri politici sau membri ai familiilor acestora susţin că au fost reţinuţi sau ameninţaţi de autorităţi. Preşedintele raionului Străşeni, Nicolae Robu, unul din membrii de frunte ai Alianţei Moldova Noastră a anunţat joi că a fost invitat la Serviciul de Securitate, unde a fost învinuit că ar fi spion român şi că, pe parcursul activităţii sale în calitate de preşedinte al raionului, a chemat populaţia la unire cu România, iar actualmente este implicat în tentativa de lovitură de stat.

"Consider această faptă drept un atentat la securitatea mea personală şi a familiei mele şi cer din partea organizaţiilor statale competente protecţie, pază şi garanţii că nu voi fi reţinut, arestat sau nimicit, până la clarificarea situaţiei respective", a declarat Robu.

Fiul unuia din liderii Partidului Liberal Democrat, Vitalie Nagacevschi, a fost reţinut joi, timp de o oră de poliţie, din motive neclare. Nagacevschi a cerut autorităţilor să nu implice familia sa în activităţile lui politice.

Şi organizaţiile de media din Republica Moldova acuză agravarea situaţiei presei, nerespectarea dreptului de acces la informaţie şi atacurile împotriva jurnaliştilor în ultimele zile. Într-o declaraţie difuzată joi de acestea sunt subliniate cazuri de abuzuri şi intimidări împotriva jurnaliştilor în ultimele zile.

De asemenea se atenţionează că cele mai vizitate site-uri din Republica Moldova au fot blocate în ultimele zile, printre care www.unimedia.md, www.facebook.md etc. De asemenea, cel puţin două companii au sistat retransmiterea prin cablu a posturilor Realitatea TV şi TVR1, marţi seara, acuzând motive tehnice.

Joi, la Chişinău, practic nu au mai existat proteste. Câteva sute de persoane s-au întrunit în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în timpul zilei. Prin internet circulă zvonuri despre organizarea unei ample acţiuni de protest vineri la Chişinău, iar autorităţile se tem că acestea ar putea să se transforme din nou în violenţe.

Într-un apel al premierului Zinaida Greceanîi, difuzat joi, un apel către populaţie se menţionează că "organizatorii celei mai mare crime din istoria Republicii Moldova planifică pentru vineri şi duminică să folosească din nou copiii pentru a devasta clădirea guvernului, de data aceasta. Dacă acest lucru va fi admis de noi toţi, jertfele umane va fi foarte greu de evitat. Poliţia va folosi toate mijloacele necesare pentru apărarea constituţionalităţii Republicii Moldova, inclusiv armele".

Greceanîi cheamă mamele să nu permită copiilor lor să participe la aceste acţiuni.

Şi primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a adresat un apel către populaţie prin care o îndeamnă să manifesteze doar în mod paşnic, să nu participe copii, iar acţiunile să se încheie după ora 21,00. În acelaşi timp, el s-a adresat poliţiei, cerându-i să asigure ordinea publică şi să înceteze maltratarea şi intimidarea manifestanţilor.

Partidele politice s-au disociat de la acţiunea de vineri şi au cerut manifestanţilor să protesteze paşnic.

Protestele anticomuniste de la Chişinău, începute după anunţarea rezultatelor alegerilor la alegerile legislative, s-au transformat în acţiuni violente. Participanţii au provocat distrugeri sediilor parlamentului şi preşedinţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe