44003top020article8Agerpres

R. Moldova în preajma unor noi alegeri parlamentare

16.06.2009
O femeie cu o floare pe care o ofera trupelor speciale trimise de presedintele moldovean Voronin, pentru a tine sub control demonstratiile de la Chisinau (VIKTOR DRACHEV/AFP/Getty
  • /

Republica Moldova este din nou în fata unei campanii electorale pentru alegeri parlamentare, la doar doua luni dupa ultimul scrutin, si chiar daca aceasta campanie electorala va fii mai scurta ca de obicei, este de asteptat ca ea va fi destul de intensa, mai ales în contextul social-politic din Republica Moldova.

Presedintele moldovean Vladimir Voronin a semnat luni seara decretul privind dizolvarea parlamentului si a anuntat desfasurarea alegerilor parlamentare anticipate la 29 iulie, într-o zi de miercuri, premiera pentru aceasta tara. Parlamentul a fost dizolvat deoarece nu a reusit sa aleaga un nou presedinte. Pentru aceasta erau necesare 61 de voturi, în timp ce deputatii comunisti dispuneau de numai 60 de mandate si nu s-a ajuns la o întelegere cu cele trei partide de opozitie - Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) si Alianta Moldova Noastra (AMN), reprezentate în legislativ.

Campania electorala va dura aproximativ 40 de zile, fata de 60 într-o situatie obisnuita, dar este de asteptat sa fie destul de activa si agresiva, dat fiind miza mare a acestor alegeri. Este vorba si de rivalitatea mare dintre comunisti si cele trei partide liberale, aparuta mai ales dupa protestele anticomuniste din 7 aprilie si acuzatiile reciproce care au urmat.

Societatea moldoveneasca s-a polarizat si mai mult în urma actiunilor din aprilie, astfel ca tema protestelor respective va fi cap de afis în dezbaterile electorale care urmeaza. Puterea comunista va continua probabil sa acuze opozitia de organizarea protestelor, devastarea sediilor parlamentului si presedintiei si tentativa de uzurpare a puterii în stat. În acest sens, a fost deja montat un film în care opozitiei i se încrimineaza aceste lucruri si care a început sa fie transmis cu insistenta de mai multe posturi TV din Republica Moldova, considerate procomuniste.

În acelasi timp, opozitia va încerca sa aduca dovezi despre organizarea actiunilor respective de catre comunisti, iar în acest context si probe privind fraudarea alegerilor din 5 aprilie. PL a anuntat deja ca a descoperit "suta la suta" schema de fraudare a alegerilor si urmeaza sa o prezinte în cel mai scurt timp.

Spre deosebire de campania electorala trecuta, se asteapta ca pe ordinea de zi sa fie si criza economica mondiala, care se pare ca afecteaza din ce în ce mai mult Republica Moldova. În primele luni ale anului curent, tara înregistreaza scaderi semnificative la aproape toti indicatorii economici, iar PIB-ul a scazut cu 7% în primele trei luni. Comunistii, care au evitat la alegerile trecute sa vorbeasca despre aceasta, spunând ca tara nu va fi afectata, declara deja ca criza a lovit Republica Moldova din cauza instabilitatii politice. În acelasi timp, opozitia acuza ca guvernarea nu a luat masuri din timp si a lasat situatia în afara controlului.

Comunistii pornesc de pe o pozitie mai buna si în actualele alegeri, dupa ce au reusit sa discrediteze opozitia pentru protestele din aprilie. De asemenea, chiar în ajunul alegerilor au efectuat modificari ale legislatiei electorale, care în opinia analistilor sunt si ele menite sa favorizeze actualul partid de guvernamânt. Este vorba de micsorarea pragului electoral de la 6% la 5%, ceea ce ar crea posibilitatea accederii în parlament si a altor formatiuni politice, fapt ce ar diminua posibilitatea opozitiei de a se coagula si forma o alianta, dar ar putea permite comunistilor sa gaseasca voturile necesare pentru alegerea presedintelui, în caz ca nu vor detine suficiente mandate.

De asemenea, a fost redusa rata necesara de participare la alegeri de la 50% plus unu la o treime din numarul total de alegatori. În caz ca la scrutin nu participa numarul necesar de persoane, se va anunta repetarea alegerilor, care vor fi declarate valabile indiferent de numarul de participanti. În prezent, la alegerile repetate trebuie sa participe cel putin o treime din alegatori. Aceasta confera legitimitate alegerilor chiar si în cazul participarii unui numar mai mic de alegatori. Se asteapta ca la alegerile organizate în sezonul estival sa participe un numar redus de persoane, iar cei care nu vor merge la vot vor fi tinerii, majoritatea carora voteaza partide necomuniste.

Organizarea alegerilor în zi de lucru va contribui si ea, probabil, la reducerea numarului de alegatori, din contul persoanelor angajate în câmpul muncii, în schimb va mentine numarul de alegatori de vârsta a treia, preponderent procomunisti.

La acestea se adauga si controlul comunistilor asupra celor mai importante institutii mass-media, în special radio si TV, dar si a resurselor administrative.

În acelasi timp, cele trei partide de opozitie au câstigat un plus de imagine în ochii unei parti din electorat, dupa ce si-au respectat promisiunile si nu au votat un presedinte propus de comunisti. De asemenea, acestea au reusit sa promoveze un mesaj comun în perioada de dupa alegeri, sa organizeze actiuni împreuna, fapt ce a sporit încrederea ca sunt în stare sa colaboreze.

Spre deosebire de campania trecuta, când era clar ca lupta s-a dus între cele trei partide liberale si comunisti, la anticipatele care urmeaza, polul de centru-stânga ar putea obtine un scor destul de important, în special dupa plecarea fostului presedinte al parlamentului, Marian Lupu, de la comunisti.

Lupu, care a fost o figura importanta în PCRM si care se bucura de un rating comparabil cu al presedintelui Voronin si al premierului Zinaida Greceanîi, si-a anuntat saptamâna trecuta decizia în acest sens. La scurt timp, Partidul Democrat a anuntat ca i-a propus fostului presedinte al parlamentului sa se prezinte la alegeri în fruntea listei formatiunii si chiar presedintia partidului. Lupu si liderul democrat Dumitru Diacov urmeaza sa anunte miercuri, într-o conferinta de presa, decizia finala.

Aparitia lui Lupu pe lista PDM ar putea aduna în jurul formatiunii si alte partide de centru-stânga dar si atrage voturi, inclusiv de la comunisti.

Campania electorala propriu zisa va începe probabil de miercuri, de când partidele vor putea sa depuna actele pentru înregistrarea în campania electorala. O hotarâre în acest sens urmeaza sa fie adoptata de Comisia Electorala Centrala.