Prima reuniune a reţelei internaţionale a institutelor ASPEN în România

Institutul ASPEN România organizează în perioada 9-14 septembrie, prima reuniune a reţelelor internaţionale a institutelor ASPEN în ţara noastră, manifestarea incluzând găzduirea întâlnirii Comitetului Internaţional şi a Comitetului Director Comun al institutelor ASPEN din SUA şi din România, în data de 11 septembrie.

În deschiderea evenimentului, care reuneşte numeroase personalităţi internaţionale, preşedintele ASPEN România, Mircea Geoană, a subliniat că la 20 de ani de la căderea comunismului în România se află în cel mai complicat moment, marcat de criza economică şi financiară internaţională. De aceea, Mircea Geoană consideră că acest moment reprezintă o mare provocare pentru elitele politice şi intelectuale româneşti pentru a găsi în special răspunsul legat de ceea ce se va întâmpla după acestă criză mondială.

"Institutul ASPEN are la bază principiile unei bune societăţi, ceea ce ne ghidează este o busolă comună, pentru a vedea cum funcţionăm mai bine", a spus Geoană.

Potrivit acestuia, România a trecut în ultimii 20 de ani printr-un proces de tranziţie, de clădire a unor instituţii democratice, prin procesele de integrare europeană şi euroatlantică şi printr-un proces de democratizare, chiar dacă acesta este imperfect.

"Dar, în acelaşi timp, aceşti 20 de ani reprezintă şi o imensă provocare şi trebuie să ne gândim cum să ne poziţionăm în viitor. (...) Asistăm al reaşezarea ordinii mondiale. Această criză necesită redistribuirea raportului de forţe economice şi strategice" - a adăugat Geoană.

Preşedintele Senatului a mai spus că la ora actuală oamenii pun sub semnul întrebării însăşi ideea de piaţă liberă, pentru că "ordinea mondială este sub asediu".

Mircea Geoană a reafirmat, în context, necesitatea unui nou proiect naţional pentru România, dar şi a unei conlucrări la nivel mondial care să ajute la depăşirea acestei crize financiare şi economice internaţionale.

Preşedintele ASPEN România a apreciat, totodată, că integrarea României în Occident nu a fost suficientă pentru a aduce prosperitate şi dezvoltare ţării noastre. Ceea ce ar mai trebui este, în opinia lui Mircea Geoană, dincolo de acest obiectiv tactic, un mare proiect naţional care nu se poate substitui acestui obiectiv şi implicarea marilor elite într-un astfel de proiect.

În deschiderea reuniunii a luat cuvântul şi preşedintele şi directorul executiv al Institutului ASPEN, Walter Issacson.

Evenimentul, care are loc la Hotelul Radisson, reuneşte Institutul ASPEN SUA, consiliul director din România şi comitetul internaţional ASPEN - cu reprezentanţi din institutele din Italia, Franţa, Germania, India şi Japonia. În marja acestei reuniuni, Institutul ASPEN România va organiza o serie de alte evenimente, axate pe promovarea şi dezbaterea contribuţiei pe care România o poate avea în regiune şi ca partener în relaţia transatlantică, în contextul actualelor schimbări politico-economice globale majore.

Delegaţia va fi primită de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, va avea întrevederi cu înalţi oficiali guvernamentali, o cină de gală va fi organizată la Muzeul Naţional de Artă iar oaspeţii vor avea, de asemenea, ocazia să audieze concerte din Festivalul "George Enescu".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne