Conducatorii Americii nu inteleg amenintarea regimului chinez

D.J. McGuire
01.02.2010
Epoch Times
Presedintele Barack Obama, 27 ianuarie 2010, la US Capitol in Washington, DC. (Mandel Ngan/AFP/Getty Images)

Miercuri noaptea, liderul lumii libere si unul din membrii cei mai dinamici ai opozitiei loiale Americii si-au prezentat cazurile catre popor pe calea undelor. Pentru anti-comunisti, a fost o noapte teribila.

Chiar daca cineva are incredere mai multa in presedintele Obama decat in guvernatorul de Virginia Bob McDonnel - sau pentru independenti, amandoi sau niciunul - noaptea a fost presarata de o liniste aproape completa asupra ridicari periculoase a Partidului Comunist Chinez la scara globala. Dupa cum admit, politicienilor nu le place sa dea prea multa atentie politicii externe in timpul unei recesiuni - in special al unei Mari Recesiuni, cum este cea de acum. Insa, cei care se ridica deasupra politicii pentru a deveni adevarati lideri au insistat in a-si tine ochii lor si ochii nostri atintiti asupra lumii din jur pentru a combate pericolele cu care ne confruntam.

Franklin Roosevelt a mobilizat America sa reziste imperiului nazist in ciuda Marii Depresiuni. Ronald Reagan a continuat sa lupte impotriva comunismului european in ciuda singurei recesiuni de la Al Doilea Razboi Mondial care se apropie ca si gravitate si durata de cea de acum. Din pacate, nici Obama (pentru care, trebuie sa spun ca nu am votat) si nici McDonnal (pentru care am votat) nu au parut nerabdatori sa calce pe urmele acestor ultimi doi lideri.

Presedintele abia daca a mentionat China comunista si asta doar pentru a o compara ca si competitor economic cu India - facand apropos-uri la o legatura China-India, care a fost contrazisa constant de realitate. Mai amenintator, pericolul Chinei comuniste a lipsit complet din discurs. Nu a existat nici o mentiune despre legaturile regimului cu dusmanii nostri in Razboiul contra Terorismului (sau cum este cunoscut acum drept "Operatiuni Contingente in Strainatate") si nici o mentiune despre amenintarea militara continua asupra insulei democratice cunoscuta drept Republica China (in ciuda unor rapoarte recente despre un nou pachet de arme pentru Republica China, conform CBS News). Chiar si continuarea manipularii valutare a PCC - care a facut mai mult rau fabricilor americane decat doresc unii sa admita - a fost tratata cu tacere de catre presedinte.

Cand presedintele abia a mentionat politica externa, el a reiterat cuvintele naiv de optimiste ale predecesorului sau asupra Coreei de Nord si a fanaticilor religiosi din Iran. Chiar crede el ca regimul stalinist corean "se indreapta catre o izolare crescanda si sanctiuni mai severe - impuse cu tarie"? S-a convins singur ca regimul iranian "este mai izolat"? Singurul mod in care presedintele poate spune aceste cuvinte cu o mina sincera este daca el crede ceea ce spun conducatorii chinezi despre aceste doua regimuri. Insa, conducerea Chinei a spus intotdeauna presedintilor ca este dornica sa conlucreze cu Washington asupra acestor chestiuni; doar ca au intelesul lor propriu asupra termenului "sa conlucreze cu Washington".

Este dureros de ironic sa vedem presedintele atat de determinat sa paseze vina asupra predecesorului lui, urmand pur si simplu calea lui Bush intr-o zona unde distantarea fata de trecut ar face cel mai mult bine.

Ca raspuns la presedinte, republicanii l-au adus in fata pe Bob McDonnell, ales recent guvernator de Virginia. Fiind si eu din Virginia, am urmat indeaproape campania lui McDonnell si asa cum am mentionat mai inainte, mi-a placut suficient ce am vazut ca sa ma determine sa il votez. Insa, politica externa nu a fost si nu este domeniul lui de expertiza, asadar, abia a mentionat-o. Spre deosebire de presedinte, el nici nu a mentionat Coreea de Nord sau Iran si bineinteles nici de PCC.

Acum, se poate crede ca sunt prea dur fata de presedinte si guvernator, avand in vedere timpurile prezente. Insa, geopolitica nu se opreste ca sa permita lumii libere sa isi revina economic. De fapt, inamicii nostri - PCC si altii - au folosit recesiunile, depresiunile sau panica sa ia un avantaj asupra lumii libere si sa o domine oricand a fost posibil. Secolul 21 nu este o exceptie.

Nici carierele majoritar domestice ale celor doi politicieni nu sunt o scuza. In secolul 20, America a castigat cele doua Razboaie Mondiale si un Razboi Rece. In toate cele trei cazuri, conducerea dinamica necesara pentru victorie a venit de la guvernatori (Woodrow Wilson din New Jersey, Reagan din California).

Ceea ce am vazut miercuri noaptea nu i-a caracterizat doar pe cei doi oameni; a fost un simptom al notiunilor continue ale elitei cum ca PCC abia daca este un "rival" in cel mai rau caz si un "potential partener" in cel mai bun caz. Faptul ca PCC este un dusman abia daca este luat in considerare. Aceasta este radacina problemei lumii libere, iar dupa cum indica noaptea trecuta, va ramane o problema pentru mult timp.

D.J. McGuire este cofondator al China e-Lobby si autor al "Dragonul din intuneric: cum si de ce ajuta China comunista dusmanii nostri in Razboiul contra Terorii" (Dragon in the Dark: How and Why Communist China Helps Our Enemies in the War on Terror).