Cluj: Grupul statuar Matei Corvin, supus restaurarii

08.02.2010
Agerpres
Ansamblul monumental Matia Corvin, alcatuit din cinci statui reprezentandu-i pe regele Matia Corvin si pe cei patru generali ai sai, a fost dezvelita in anul 1902 in piata centrala a Clujului. (wikipedia.org)

Cluj-Napoca, 8 feb - Grupul statuar Matei Corvin urmeaza sa fie acoperit temporar cu o structura de metal care sa permita executarea in siguranta a lucrarilor de restaurare la care este supus monumentul.

Totodata, grupul statuar va fi ridicat de la sol, pentru executarea unor lucrari de consolidare la soclul statuii.

"Toate aceste lucrari se realizeaza cu acordul expertilor si istoricilor care ofera consultanta de specialitate constructorului. Inainte de aceasta etapa a proiectului s-au realizat o serie de analize si expertize privind structura betonului din care este realizat soclul, precum si situatia infiltratiilor de apa in structura de rezistenta. Concluziile acestor expertize au dus la decizia ridicarii temporare a statuii si la decizia de a se restaura componentele grupului statuar in situ", a declarat, luni, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Laszlo Attila.

Pe 15 ianuarie, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a dat asigurari ca lucrarile de reabilitare a Grupului statuar Matei Corvin din Piata Unirii vor fi incheiate in luna iunie, asa cum era planificat.

"Finalizarea Pietei Unirii, inclusiv finalizarea statuii lui Matei Corvin, se va face in termen, in luna iunie, avem garantia constructorului", a declarat primarul Sorin Apostu dupa intalnirea pe care a avut-o la acea data cu ambasadorul Ungariei la Bucuresti, Fuzes Oszkar, si cu consulul general al Ungariei la Cluj, Szilagy Matyas.

Apostu a adaugat ca "interventia asupra grupului statuar a fost, dupa parerea constructorului si a specialistilor, la timp, sau in ultima secunda, pentru ca era in pericol sa se prabuseasca".

Sorin Apostu a precizat ca la inaugurare va fi invitat si ministrul Culturii din Ungaria, alaturi de omologul sau roman.

Lucrarile la Grupul statuar Matei Corvin au inceput in luna iulie a anului trecut, licitatia fiind castigata de firma SC Concefa SA, contra sumei de 1,618 milioane de lei.

Primaria muncipiului Cluj-Napoca si Ministrul Educatiei si Culturii din Ungaria au semnat, pe 12 noiembrie 2008, o conventie privind alocarea in comun a sumei necesare finantarii, estimata initial la 4,146 milioane de lei. Potrivit conventiei dintre cele doua parti, Ungaria participa la proiect cu suma de 400.000 de euro, restul urmand sa fie asigurat de partea romana.

Monumentul ce il infatiseaza pe regele Matei Corvin calare, inconjurat de comitele de Timis, Pavel Chinezu, de viceregele Ungariei, Stefan Szapolyai, de voievodul Transilvaniei, Stefan Bathory, si de conducatorul de osti Blasiu Magyar, este celebru, obtinand premiul intai la Expozitia Universala de la Paris, din anul 1900. A fost conceput de sculptorul Janos Fadrusz, iar arhitectul Lajos Pakey a realizat proiectul soclului statuii.

Initiativa inaltarii la Cluj a unei statui ecvestre a lui Matei Corvin dateaza din 1882, an in care consiliul legislativ al orasului a decis realizarea unei opere artistice impresionante, in cinstea celui ce a fost considerat unul dintre marii monarhi ai Ungariei. Costurile mari legate de realizarea monumentului au intarziat inaugurarea acestuia, astfel ca festivitatea de inaugurare a avut loc in 12 octombrie 1902. Statuile de bronz ale grupului au fost transportate pe sinele unei vechi linii de tramvai cu cai, pana in centrul Clujului, fiind apoi amplasate pe soclul din piatra. Pentru a ramane in memoria Clujului, Janos Fadrusz a dat chipul sau unuia din personajele aflate in stanga lui Matei Corvin si care il infatiseaza pe Stefan Bathory.

Matei Corvin a fost cel de-al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara. Rege al Ungariei din 1458, cand a fost inscaunat la varsta de 15 ani, pana in 1490, Matei Corvin a contribuit substantial la prosperitatea orasului sau natal, Cluj, sustinand construirea si intretinerea unor biserici, printre care si marea Catedrala "Sfantul Mihail", si acordand clujenilor o serie de privilegii economice.