Iranul a notificat oficial AIEA despre decizia sa de a obtine uraniu imbogatit 20% (Soltanieh)08.02.2010 Agerpres
Iranul a notificat luni oficial Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) asupra deciziei de a incepe imbogatirea uraniului in proportie de 20%, a declarat reprezentantul Iranului la AIEA, Ali Asghar Soltanieh, pentru televiziunea de stat in araba Al Alam, relateaza agentiile internationale de presa. "Scrisoarea oficiala a Iranului privind debutul activitatilor sale de imbogatire la 20%, menite sa furnizeze combustibil pentru reactorul din Teheran, a fost remisa astazi AIEA. Am invitat, prin aceasta scrisoare, inspectorii AIEA sa fie prezenti la situl de imbogatire a uraniului de la Natanz, intrucat toate instalatiile nucleare ale Republicii islamice sunt plasate sub controlul agentiei", a declarat Soltanieh telefonic de la Viena. Conform agentiei Irna, Soltanieh a subliniat ca "peste opt luni s-au scurs de cand Iranul i-a comunicat directorului general al AIEA ca are nevoie de combustibil" pentru reactorul de cercetare medicala de la Teheran si "patru luni de la negocierile de la Viena" privind eventuala furnizare de combustibil de catre marile puteri. "In mod evident, nu mai putem astepta pentru a raspunde nevoilor bolnavilor nostri a caror ingrijire necesita izotopi", a adaugat el. "Republica Islamica a deschis o usa natiunilor industrializate si aceasta usa ramane deschisa", a mai subliniat Soltanieh, cerand acestor natiuni "sa profite de oportunitatea de a trece de la confruntare la cooperare". Lansarea operatiunilor care vizeaza obtinerea uraniului imbogatit 20%, de la cel slab imbogatit la 3,5%, de care dispune in prezent Teheranul, a fost anuntata duminica de catre seful Organizatiei iraniene pentru energie atomica (OIEA), Ali Akbar Salehi, care a primit directive in acest sens din partea presedintelui Mahmoud Ahmadinejad. Aceasta decizie a fost luata, conform Teheranului, din cauza blocajului discutiilor cu grupul celor sase - Statele Unite, Rusia, China, Franta, Marea Britanie, Germania - privind furnizarea de combustibil imbogatit la 20% de care Iranul are nevoie pentru un reactor de cercetare nucleara care produce izotopi medicali. Productia de uraniu inalt imbogatit ar urma sa inceapa marti la uzina din Natanz, a mai precizat Ali Akbar Salehi. Uzina, aflata sub supravegherea AIEA, numara peste 8.000 de centrifuge, dintre care 4.600 in activitate. Instalatiile subterane de la Natanz pot adaposti 50.000 de centrifuge, precizeaza AFP.
|
|