Copiii din România preferă să comunice prin internet decât să vorbească între ei

(Mario Tama / Getty Images)

Copiii din România accesează tot mai mult reţelele de comunicare de pe internet, refuzând să aibă o comunicare interumană şi interpersonală cu colegii lor, relevă un studiu intitulat "Nevoi emergente ale copiilor din România", întocmit de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), dat publicităţii joi.

Potrivit studiului, prezentat într-o conferinţă de presă, deteriorarea comunicării interumane şi înlocuirea ei cu cea de pe internet a fost sesizată în proporţie de 55,56%, factorii cei mai importanţi în această privinţă fiind timpul insuficient petrecut de părinţi cu copiii lor, petrecerea timpului liber zilnic la calculator şi la televizor, alegerea greşită a volumului de informaţii şi lipsa de consiliere şcolară şi profesională adecvată.

O altă tendinţă negativă din sfera socială a copiilor a fost sesizată de specialişti şi în faptul că aceştia au ajuns să creadă în proporţie de aproape 70% că realizarea profesională nu se obţine prin învăţare şi prin muncă, ci prin cu totul alte măsuri.

"Respondenţii au considerat că aceia care ajung în vârful piramidei nu prezintă mereu calităţi evidente, care rezultă din aceste fapte", a afirmat Adriana Popescu, coordonatorul proiectului "Abordări inovatoare în profesionalizarea lucrului cu copiii", în cadrul căruia a fost elaborat studiul amintit.

Specialiştii mai sunt de părere că migraţia în spaţiul virtual al copiilor şi tinerilor are un impact puternic asupra sănătăţii organismului, la fel ca şi consuml de alcool, tutun, droguri şi alimentaţia nesănătoasă.

"Comunicarea la distanţă privează copilul de posibilitatea primirii sau oferirii de feedback, discuţiile la acest nivel rămânând uneori fracturate, suspendate, nefinalizate, fără a asigura o exprimare adecvată a trăirilor emoţionale", a adăugat Adriana Popescu.

Studiul amintit a determinat întocmirea unui ghid de identificare şi adresare a nevoilor emergente - un concept nou - asupra copiilor din România. Nevoile emergente reprezintă un concept slab definit în prezent, dar teoretic ar putea fi înţeles ca pe nişte realităţi ce se referă la dezvoltarea copiilor şi tinerilor, relevă studiul.

Potrivit reprezentantului FDSC, Silvia Mişu, noul ghid se va adresa specialiştilor care lucrează cu copii şi va servi la dezvoltarea abilităţilor de viaţă pentru prevenirea apariţiei nevoilor emergente.

Din ianuarie 2011, FDSC va organiza, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, un program de cursuri pentru formarea de profesori specializaţi în dezvoltarea abilităţilor tematice la elevi, în cadrul acestui program urmând să fie instruite 800 de cadre didactice la nivelul întregii ţări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne