94 de ani de la votarea Unirii Basarabiei cu România!

Un marş dedicat împlinirii a 94 de ani de la votarea de către Zemstva din Bălţi a cererii de Unire a Basarabiei cu România, va fi organizat la Bălţi sâmbătă, 3 martie, de Plarforma civică ”Acţiunea 2012”. Primăria Bălţi ceruse interzicerea marşului, însă solicitarea a fost respinsă de instanţa de judecată.

Unul din liderii Platformei ”Acţiunea 2012”, Irina Guţu, a declarat că la eveniment sunt aşteptaţi aproximativ 100-120 de tineri. ”Prin această acţiune încercăm să trezim amintirea vie a trecutului, dar şi a prezentului. Şi le facem cunoscut tinerilor faptul că oraşul Bălţi a fost primul care s-a pronunţat pentru Unire”, a menţionat Irina Guţu.

Pe de altă parte, ea şi-a exprimat regretul că, în prezent, la Bălţi situaţia nu este favorabilă pentru acte de unionsim, ba chiar există o anumită ostilitate pentru acestea.

La rândul său, Vitalie Bălan, şef al Direcţiei juridice a Primăriei Bălţi, a declarat pentru Arena.md că municipalitatea a contestat deja la Curtea de Apel decizia instanţei de judecată, prin care s-a permis organizarea acestui marş. Totuşi, el a recunoscut că Legea privind întrunirile le permite organizatorilor desfăşurarea acestei acţiuni.

Reamintim că, în urmă cu 94 de ani, Adunarea Generală a Zemstvei districtului Bălţi a votat o moţiune prin care se cerea Sfatului Ţării votarea necondiţionată a Unirii Basarabiei cu România.

Între timp la Chişinău ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a îndemnat Curtea Constituţională şi Consiliul Superior al Magistraturii să formuleze un aviz de expert asupra obiectivului de unire a Republicii Moldova cu România, inclus în statutul Partidului Naţional Liberal (PNL).

Esenţa apelului constă în interpretarea articolului 41 din Constituţie, conform căruia partidele şi alte organizaţii politico-obşteşti ale căror scopuri sau activitate contravin principiilor statului de drept, suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, sunt neconstituţionale.

Pe de altă parte, Ministrul Justiţiei face referire la o decizie a Curţii de Apel în care se spune că mesajul unionist emis de formaţiune în campania electorală nu a fost un pericol pentru integritatea ţării. Oficialul s-a adresat magistraţilor de la Curte după ce PNL a solicitat Ministerului Justiţiei modificarea statutului formaţiunii, după ultimul congres, când a fost întrodus drept obiectiv unirea Moldovei cu România.

În cadrul scrutinului local din anul 2011, PNL a folosit lozinca de unire a Republici Moldova cu România, netrezind nici un fel de obiecţii din partea autorităţilor. La sfârşitul toamnei anului 2011, când la congresul PNL a fost enunţat obiectivul de unire, Partidul Regiunilor din Moldova, condus de başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a insistat asupra dizolvării PNL-ului. Formuzal cere declararea partidului în afară legii pentru motivul că „acţiunile acestuia sunt îndreptate împotriva suveranităţii ţării”.