300 de balene-pilot eşuate în Noua Zeelandă, încercare disperată de a salva alte 100 (video)

Este cea mai amplă "sinucidere" de balene petrecută în acest mileniu şi în această ţară.

Balene eşuate în Noua Zeelandă
Balene eşuate în Noua Zeelandă (captură video)

Sute de balene pilot au fost găsite moarte vineri, 10 februarie, în Noua Zeelandă, după ce mai mult de 400 de exemplare au rămas blocate în Golful Golden, în nord-vestul Insulei de Sud, informează presa locală. Este vorba despre unul dintre cele mai grave cazuri de balene eşuate, întâlnit în Noua Zeelandă.

Surse din cadrul Ministerului de Conservare au indicat la TVNZ că se estimează că numărul balenelor moarte este de aproximativ 300 dintr-un total de 416, care au rămas prinse, noaptea trecută, într-o zonă de nisip, cunoscută sub numele de Farewell Spit. Zeci de salvatori luptă contra cronometru pentru a menţine în viaţă balenele care au supravieţuit, până când marea va creşte suficient, iar în acelaşi timp se monitorizează situaţia celor care au fost conduse deja în mare.

Cu toate acestea, Andrew Lamason, director regional al Departamentului de Conservare, a admis că perspectivele sunt sumbre, deoarece cele mai multe dintre cele peste 100 de balene conduse în apă odată cu sosirea mareei înalte, s-au întors şi încearcă să eşueze.

În februarie 2015, a fost organizată o operaţiune prin care se încerca salvarea a 200 de balene pilot care eşuaseră în aceeaşi zonă - Farewell Spit, dar nu a putut fi împiedicat decesul celor mai multe dintre ele. Cel mai mare naufragiu de balene, pe o plajă, datează din 1918, când 1.000 de balene au eşuat în Insulele Chatham; al doilea incident, ca amploare, a avut loc în 1985, în Auckland, cu 450 de balene eşuate.

Motivele pentru care au eşuat aceste balene rămân necunoscute, cu toate că Golful Golden, care are ape de mică adâncime, este cunoscut pentru astfel de incidente.

Mai multe informaţii: The Sun , BBC