Accident feroviar. Un autoturism lovit de un tren: Două persoane decedate şi două grav rănite

Cale ferată.
Cale ferată. (DMITRY KOSTYUKOV / AFP / Getty Images)

Alt accident feroviar grav s-a întâmplat joi la un pasaj de trecere a căii ferate. Un autoturism a fost lovit de un tren în judeţul Satu Mare, localitatea Nicula. Coliziunea s-a soldat cu moartea a două persoane, dintre care un copil de 9 ani, şi rănirea gravă a unui adult şi a unui minor de 16 ani.

”La această oră, circulaţia feroviară a fost întreruptă, pe secţia de calea ferată 402, Halmeu-Satu Mare, pe raza localităţii Nicula, din cauza unui accident în care au fost implicate un autoturism şi un tren. În urma accidentului, două persoane au decedat, iar alte două au fost grav rănite.

Printre persoanele decedate face parte şi un copil de nouă ani, iar printre persoanele grav rănite se află şi un minor de 16 ani. Se estimează că, în scurt timp, circulaţia feroviară să fie reluată. Din primele informaţii pe care le avem, se pare că şoferiţa nu a respectat semnificaţia indicatorului ”Trecere la nivel cu cale ferată curentă fără bariere” şi a fost surprinsă de locomotiva trenului care circula pe ruta Halmeu - Satu Mare”, a precizat, la Realitatea TV, comisarul Cătălin Boca, de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul feroviar în zona producerii accidentului este blocat, poliţiştii estimând că va fi reluat în scurt timp.