Acuzaţii de plagiat privind teza de doctorat a preşedintelui Bundestag-ului

Norbert Lammert
Norbert Lammert (PETRAS MALUKAS / AFP / Getty Images)

Preşedintele german al Bundestag-ului, Norbert Lammert, a fost acuzat pe internet de plagiat privind o parte din teza sa de doctorat, relatează marţi EFE, care precizează că acest tip de acuzaţie a condus în Germania la demisia a doi miniştri din guvernul cancelarului Angela Merkel.

Lammert a respins acuzaţiile, dar acestea au ajuns în paginile tuturor ziarelor din ţară, întrucât cel care a denunţat plagiatul, sub pseudonimul Robert Schmidt, a fost cel care l-a acuzat pe fostul ministru al educaţiei şi ştiinţei Annette Schavan de a fi copiat o parte din teză.

Schavan, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale Angelei Merkel, a demisionat în 2013 după ce Universitatea din Düsseldorf i-a invalidat titlul de doctor, obţinut în urmă cu 33 de ani, considerand că inclusese în text o creaţie intelectuală care nu era a sa.

Norbert Lammert, membru al Uniunii Crestin-Democrate, este acuzat de includerea în 42 de pagini ale tezei sale a unor pasaje din alte texte fără a cita în mod adecvat sursele. Lucrarea preşedintelui Bundestag-ului, se referă la organizarea internă a partidelor politice la nivel local.

Creşte lista politicienilor germani acuzaţi că au plagiat

Lista politicienilor germani acuzaţi că au plagiat în tezele de doctorat continuă să crească, la aproape doi ani după prăbuşirea spectaculoasă a unuia dintre cei mai populari politicieni, ministrul apărării, Karl Theodor zu Guttenberg.

Din momentul în care Guttenberg a demisionat din toate funcţiile sale în martie 2011, zeci de politicieni germani s-au văzut nevoiţi să renunţe la titlul de 'doctor'. Valul de cazuri similare a determinat o re-examinare a mediului academic, dar şi a prestanţei unui doctorat pe piaţa muncii şi în societatea germană.

Deşi unii politicieni de top, cum ar fi Guttenberg, şi-au pierdut funcţiile ministeriale, alţii au reuşit să îşi păstreze posturile. În cel mai recent caz, un judecător districtual din Karlsruhe, a pus capăt încercării unui membru al Parlamentului European de a-şi recâştiga doctoratul dând în judecată universitatea. Politiciana Silvana Koch-Mehrin a dat în judecată Universitatea din Heidelberg, susţinând că aceasta a comis greşeli procedurale atunci când i-a anulat titlul de doctor.

Aceasta şi-a pierdut titlul în iunie 2011, după ce s-a constatat că teza sa conţinea numeroase porţiuni plagiate. Deşi Koch-Mehrin a rămas în Parlamentul European, abrevierea 'Dr.' - etalată în trecut în faţa numelui său - este acum absentă de pe site-ul său şi din literatura de campanie.

Cazul lui Koch-Mehrin a venit la scurt timp după demisia ministrului educaţiei, Annette Schavan, care şi-a părăsit postul în luna februarie, după ce Universitatea Heinrich Heine din Düsseldorf i-a anulat doctoratul obţinut în urmă cu 33 de ani. Schavan a devenit astfel al doilea ministru al actualului cabinet german care şi-a pierdut postul din cauza unui doctorat plagiat.

Cele mai multe infracţiuni academice au fost descoperite şi publicate de Wiki VroniPlag, un site condus de un mic grup de activişti. Universităţile, după ce au aflat că există o anchetă aspra unei teze, efectuează propriile lor anchete oficiale.

Potrivit lui Matthias Jaroch, preşedintele Asociaţiei Germane a Profesorilor Universitari şi Conferenţiarilor, cazurile de plagiat la nivel înalt au contribuit la încercările de a crea reguli mai uniforme într-o ţară ale cărei universităţi sunt notorii pentru independenţa lor.

Pe de altă parte, Debora Weber-Wulff, o expertă pe acest subiect, sugerează că una dintre modalităţile de a preveni plagiatul este de a asigura faptul ca tinerii candidaţi la titlul de doctor învaţă cum să facă corect citări şi notele de subsol în lucrările academice.

De asemenea, ea a explicat că mulţi conducători de doctorat acceptă prea mulţi doctoranzi pentru a fi în măsură să verifice în mod corespunzător lucrarea şi progresele fiecăruia.

Doctoratul şi percepţia sa în societatea germană

Unul dintre partidele de opoziţie în Parlament, Partidul Verzilor, a introdus, în decembrie 2011, un proiect de lege pentru a elimina titlul academic de pe paşapoartele şi cărţile de identitate, însă proiectul nu a fost adoptat de către un Parlament în care aproximativ 18% dintre membri deţin titlul de doctor sau de profesor.

Dincolo de recunoaşterea socială pe care o aduce, titlul de doctor poate aduce avantaje pe piaţa muncii. Potrivit Stefaniei Zimmermann, un expert german pe probleme de carieră, în unele profesii ne-academice, un doctorat poate ridica salariul anual cu până la 10.000 de euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe