Administraţia de la Tiraspol blochează redeschiderea circulaţiei pe podul Gura Bîcului-Bîcioc

Reprezentanţii Transnistriei blochează deciziile Comisiei Unificate de Control privind redeschiderea circulaţiei pe podul din preajma localităţilor Gura Bîcului şi Bîcioc unde doresc să construiască un nou ”terminal vamal”.
Podul peste râul Nistru, redeschis la Gura Bîcului
Podul peste râul Nistru, redeschis la Gura Bîcului (gov.md)

Administraţia din regiunea transnistreană a decis naţionalizarea unor terenuri din satul Bîcioc pentru construirea unui nou „terminal vamal internaţional”.

Potrivit practicii, astfel de terminale includ: piste de control vamal şi grăniceresc, ghişee pentru personal, clădire administrativă cu infrastructură de bariere, semne de circulaţie, marcaj rutier, toate acestea acoperite cu copertină. Concomitent este planificată construcţia unui cartier vamal pentru deservirea şi concentrarea transportului de mare tonaj, supus procedurii de vămuire a mărfurilor importate / exportate / tranzitate, cu implicarea efectivelor suplimentare de”grăniceri – vameşi – migraţiune la hotarul transnistrean” din satul Bîcioc.

Radio Europa Liberă transmite că Delegaţia Republicii Moldova din Comisia Unificată de Control (CUC) a declarat că planul a fost confirmat de co-preşedintele Comisiei Oleg Beleakov. R. Moldova a protestat, atrăgând atenţia Comisiei Unificate de Control că este vorba de „acţiuni destabilizatoare ale Tiraspolului” care sunt „inadmisibile”.

”Acest lucru este efectuat de către transnistreni în mod unilateral, fără coordonare cu Comisia Unificată de Control, ignorându-se decizia din 31 ianuarie curent, luată în cadrul şedinţei comune de experţi în domeniul transporturilor şi infrastructurii rutiere, care a decis ca doar vehiculele cu capacitatea de până la 10 tone vor putea traversa podul rutier peste râul Nistru, amplasat în preajma localităţilor Gura Bîcului şi Bîcioc”, a atras atenţia Delegaţia RM în CUC.

Autorităţile de la Chişinău susţin că îngrijorările şi argumentele expuse de către delegaţia moldovenească în CUC au fost susţinute de către co-preşedintele rus Ilia Uvarov, care a chemat la identificarea unei soluţii amiabile legate de redeschiderea circulaţiei pe podul din preajma râului Nistru. Din aceste considerente s-a decis reprogramarea şedinţei pentru data de 1 martie 2018.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe