Alarmă falsă cu bombă într-o gară din Londra. Suspectul arestat de poliţie

Ofiţeri de poliţie la gara Charing Cross din Londra, Marea Britanie
Ofiţeri de poliţie la gara Charing Cross din Londra, Marea Britanie (Captură Imagine)

Gara Charing Cross din Londra a fost evacuată vineri din cauza unei ameninţări teroriste, după ce un bărbat a anunţat că are o bombă.

Gara a fost închisă şi pasagerilor li s-a cerut să evite zona. Ulterior, gara a fost redeschisă, după ce zeci de poliţişti au investigat incidentul.

Poliţia a arestat un bărbat în vârstă de 38 de ani şi, după ce a fost percheziţionat, s-a constatat că nu avea nicio bombă sau armă asupra sa.

Imagini video au arătat o prezenţă poliţienească impresionantă la faţa locului.

Marea Britanie se află acum la cel de-al doilea nivel de alertă ca gravitate, însemnând că este posbibil să aibă loc un atac al militanţilor.

Alerta falsă de la Charing Cross a avut loc după o explozie la staţia Southgate Tube în nordul Londrei, marţi noaptea, când cinci persoane au fost rănite uşor.

Ulterior, poliţia a declarat că explozia a fost cauzată de un acumulator defect.