Alegerile europene: Lideri catalani exilaţi şi închişi câştigă locuri în Parlamentul UE

Carles Puigdemont
Carles Puigdemont (Lluis Gene/AFP/Getty Images)

Politicieni spanioli care au fost nevoiţi să fugă din ţară deoarece au încercat să obţină independenţa regiunii spaniole Catalonia au fost aleşi în Parlamentul European.

Liderii separatişti catalani Carles Puigdemont şi Oriol Junqueras au ieşit învingători în alegerile europene de duminică, însă este posibil să nu devină europarlamentari. Există temeri că Puigdemont ar putea fi arestat dacă s-ar întoarce în circumscripţia electorală pe care o reprezintă acum. În prezent, fostul preşedinte catalan locuieşte în autoexil în Belgia, potrivit Express.co.uk.

Puigdemont a fugit din Spania în 2017 pe fondul temerilor că va fi arestat de autorităţile spaniole pentru rolul său în încercarea eşuată de a obţine independenţa Cataloniei.

Dacă se întoarce în Spania, el va fi arestat. Dar dacă nu se întoarce în ţară s-ar putea să nu poată finaliza formalităţile necesare ocupării locului în Parlamentul European.

La rândul său, Junqueras se află în închisoare pe durata procesului privind tentativa de secesiune a regiunii Catalonia. Dacă va fi găsit vinovat de rebeliune şi utilizare eronată a fondurilor publice ar putea fi închis pentru o perioadă de până la 25 de ani.

Socialiştii spanioli au câştigat majoritatea voturilor în cadrul alegerilor europene şi locale de duminică.

După ce a câştigat alegerile naţionale în luna aprilie, fără a putea forma o majoritate, premierul interimar Pedro Sanchez s-a bazat pe alegerile locale, regionale şi europene de duminică pentru a-şi consolida poziţia de negociere în vederea formării guvernului.

În alegerile pentru UE, socialiştii au obţinut o victorie puternică. Partidul PSOE al lui Sanchez a ieşit învingător în alegerile europene, însă pe plan local şi regional lucrurile sunt mai complicate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe