Alegerile regionale din Franţa: cine a câştigat, cine a pierdut

Chiar dacă n-a reuşit să se instaleze simbolic pe locul 1 ca principală forţă politică a ţării, Frontul Naţional condus de Marine Le Pen şi-a egalat rezultatul bun de la europarlamentare, reuşeşte să se implanteze în teritoriu şi să spargă sistemul bipartizan. Iar triumful unui UMP cu Sarkozy din nou cap de lance arată cât de mare este dezamăgirea faţă de actualul guvern socialist şi de preşedintele Francois Hollande.

O primă concluzie care se desprinde din alegerile din Franţa este cea enunţată de Sarkozy şi anume că alternanţa la putere se apropie. Socialiştii au suferit încă un eşec dureros, obţinând un scor de aproximativ 20% şi având mari şanse să piardă în turul doi al alegerilor multe dintre cele 61 de consilii departamentale din totalul de 101 pe care le controlau. Trendul lor este puternic descendent şi ei nu par să aibă soluţii pentru a reveni, în afară de remanieri de guvern.

Preşedintele Hollande a venit la putere pe un fond de saturaţie al francezilor faţă de stilul hiperactiv şi conflictual al lui Sarkozy şi al acumulării unor datorii şi a unui deficit mare care au dat de furcă Franţei. ”Franţa are o problemă de model economic. Este vorba despre o creştere slabă, bazată doar pe consum, finanţată prin transferuri sociale de 33% din PIB, la rândul lor finanţate prin îndatorare. Creşterea datoriei publice a provocat eutanasierea domeniului privat şi a întreprinderilor, ceea ce generează anxietate socială şi noi cereri de protecţie, prin urmare o nouă creştere a cheltuielilor publice şi a impozitelor, care slăbesc şi mai mult un sector privat redus astăzi la doar 43% din PIB. Aceste probleme structurale sunt legate de trei decenii de dezvoltare pe datorie publică”, îmi explica economistul francez Nicolas Baverez într-un interviu acordat în mai 2012.

În opinia sa, creşterea economică bazată pe îndatorare a dus la prăbuşirea competitivităţii franceze. Economistul arăta că singura soluţie vehiculată de candidaţii la preşedinţie a fost continuarea creşterii impozitelor, dar de austeritate n-au vorbit nici Sarkozy şi nici Hollande, deşi era inevitabilă. Ba mai mult, candidatul socialist a promis mai multă protecţie socială şi odată ales n-a putut să îndeplinească această promisiune.

Francois Hollande s-a prezentat în campania pentru Elysee în antiteză cu Sarkozy, care ar fi aderat la austeritatea a la Merkel, şi a pozat în campionul creşterii economice. El nu a reuşit însă să-şi impună planurile de creştere vagi la nivel european, deşi la început părea decis să facă front comun cu statele sudice precum Grecia, Spania şi Italia împotriva austerităţii germane. Mai mult, pentru că n-a făcut reformele structurale necesare pe plan intern, poziţia sa pe plan extern s-a şubrezit şi mai mult, în final el ajungând un junior partner în tandemul Merkhollande. Cel mai recent eşec electoral al PS este în mod clar un vot de neîncredere la adresa sa.

E adevărat că Franţa a mai primit timp pentru a-şi rezolva probleme precum deficitul mare prin politica lui Draghi de a începe cumpărările masive de bonduri, dar rezultate nu s-au prea văzut. Reformele sunt tărăgănate iar stilul moale şi indecis al lui Hollande a fost atât de taxat de electorat, încât Nicolas Sarkozy a putut să se întoarcă în fruntea UMP şi acum poate spera să revină la Elysee.

Blocul conservator de dreapta UMP-UDI (democraţii independenţi) a obţinut la alegerile departamentale de sâmbătă aproape 30%, un rezultat excelent pentru un partid care în ultimii ani risca să ajungă irelevant din cauza luptelor intestine pentru putere şi a leadership-ului slab de după pierderea guvernării. Revenirea UMP ca forţă politică numărul 1 se datorează şi revenirii la conducere a lui Sarkozy, care a reuşit să-şi strângă ”trupele” în jurul său şi să le mobilizeze. Rămâne de văzut dacă ofensiva lui va fi suficientă pentru a recuceri preşedinţia în 2017. La alegerile prezidenţiale, rata de participare va fi mult mai mare (în jur de 80%, faţă de doar 45 % la departamentale) şi nu este sigur că fostul preşedinte nu va avea de furcă cu candidatul surpriză – Marine le Pen.

Implantarea Frontului Naţional

Chiar dacă a ratat obiectivul de a deveni prima forţă politică a Franţei, Frontul Naţional a obţinut în jur de 26% din voturi, cam cât a luat la europarlamentare, şi se poate considera cea de-a doua forţă politică înaintea PS, dacă nu punem la socoteală şi scorul obţinut de aliaţii acestuia de stânga, precum Front de Gauche.

E adevărat că în turul doi este de aşteptat ca alegătorii de dreapta şi stânga să se unească în unele departamente pentru a împiedica victoria extremei drepte, dar potrivit prognozelor, Frontul Naţional va prelua puterea în patru departamente, un rezultat fără precedent, şi va obţine scoruri bune în fiefurile cucerite la alegerile municipale.

După închiderea urnelor, Marine Le Pen a declarat pentru Le Monde că ”Frontul Naţional a obţinut o victorie pentru că s-a implantat la nivel local” şi s-a arătat optimistă în privinţa şanselor ei de a câştiga preşedinţia. Mai mult, FN-ul a reuşit să rupă monopolul alternanţei stângii şi dreptei mainstream la putere şi să înlocuiască sistemul bipolar, cu unul tripartit. Extremiştii reuşesc acum să rupă voturi şi de la dreapta şi de la stânga, mai ales de la segmentele societăţii lovite puternic de şomaj şi privaţiuni odată cu izbucnirea crizei economice, care sunt pregătite să taxeze partidele care s-au aflat la putere.

În turul doi care va avea loc pe 29 martie, UMP nu va face apel în cantoanele în care nu va avea candidaţi pentru a vota nici cu FN, nici cu PS, ca urmare extrema dreaptă are şansa să-şi maximizeze scorul. Oricum scorul obţinut în primul tur este cel mai bun din istoria Frontului la alegerile locale. ”Numărul impresionant de candidaţi FN care vor fi prezenţi în turul doi şi eliminarea candidaţilor PS din mii de cantoane arată succesul nostru”, a declarat Marine Le Pen pentru ”Le Monde”.

De partea cealaltă, socialiştii au încercat să minimalizeze înfrângerea, care ”n-ar fi atât de catastrofală” şi au pus-o pe seama diviziunilor dintre partidele de stânga, arătând că dacă se adunau scorurile tuturor acestor formaţiuni, stânga ar fi fost câştigătoare. Mai mult, premierul Manuel Valls s-a felicitat pentru faptul că Frontul Naţional n-a reuşit să devină prima forţă politică în Franţa. O consolare palidă. Realitatea este însă că într-un sfert dintre cantoane stânga nu va fi prezentă în turul doi. Iar declinul continuă.

Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.