Aliaţii secreţi ai lui Putin: Cum pune Ungaria 'beţe în roate' frontului antirusesc (presă)

Presă străină la un stand de ziare.
Presă străină la un stand de ziare. (Ronaldo Schemidt / AFP / GettyImages)

Uniunea Europeană (UE) vrea să facă front comun împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi să-l oblige, prin intermediul sancţiunilor şi presiunilor, să-şi schimbe poziţia în conflictul ucrainean. Însă acest front nu este atât de unitar pe cât se doreşte, constată publicaţia germană Focus, preluată de Inopressa.ru.

Astfel, potrivit Focus, Putin a reuşit să-şi găsească un aliat în cadrul UE în persoana premierului ungar Viktor Orban. Lui Orban îi este indiferentă poziţia dură a UE: el insistă să demonstreze că sancţiunile antiruseşti aduc prejudicii economiei, iar recent a declarat că Ungaria trebuie să facă front comun cu acele ţări membre ale UE care sunt interesate în stoparea procesului de respingere a Rusiei.

De altfel, aminteşte publicaţia germană, Putin însuşi a atenţionat, în timpul discuţiilor avute cu liderul ucrainean Petro Poroşenko, în legătură cu 'speranţele prea mari legate de UE, deoarece el s-ar putea folosi de contacte bilaterale, pentru a acţiona aşa-zisa minoritate de blocaj din cadrul UE, care să preîntâmpine ofensiva scenariilor dezavantajoase pentru Rusia'.

Însă, pe Orban liderul rus se poate baza nu doar în viitor, ci şi în prezent, subliniază Focus, precizând că joia trecută Budapesta a întrerupt livrările de gaz în Ucraina pentru o perioadă nedefinită: compania ungară pentru transportul gazelor FGSZ şi-a motivat acţiunile prin creşterea consumului în Ungaria însăşi şi prin necesitatea de a alimenta propriile depozite de gaz. Ştirea despre întreruperea livrărilor de gaz spre Ucraina a constituit o 'surpriză' totală pentru observatorii europeni.

În general, Orban şi-a înăsprit tonul la adresa UE după ce a fost reales premier în aprilie 2014, adaugă Focus. În iulie, politicianul ungar a declarat în oraşul Băile Tuşnad din România că 'nu crede că statutul de membru în UE poate împiedica formarea unui nou stat neliberal pe un fundament naţional', aminteşte Focus. Potrivit premierului ungar, citat de publicaţia germană, democraţia liberală nu mai este de actualitate, iar Ungaria nu va mai trebui să respecte valorile liberale