Alimentaţie pentru longevitate. Sfaturile nutriţioniştilor

Fructe
Fructe (Wikipedia)

Îmbătrânirea este inevitabilă, dar dacă încercăm să încetinim acest proces şi să îl facem mai confortabil fără să pierdem din calitatea vieţii, putem să atingem rezultate bune în acest sens.

Gerontologia, ştiinţa despre o îmbătrânire sănătoasă, a acumulat de-a lungul timpului multe modalităţi eficiente de conservare a tinereţii. Le-am selectat pe cele mai importante.

50% dintre alimentele de la o masă ar trebui să fie fructe sau legume

Pe timp de iarnă trebuie să mâncăm 75% legume prelucrate şi 25% brute, iar în lunile de vară viceversa. În decursul săptămânii trebuie să consumăm legume de diferite culori:

• verde închis — spanac, kale, broccoli;

• verde deschis — varză, praz, salată verde;

• galben — morcovi, cartofi dulci, dovleac;

• alb — cartofi, păstârnac;

• roşu — ardei, roşii.

E important să adăugăm în alimentaţie "superproduse" de tipul fructelor goji, acai, agave, rodie, cacao naturală, nuci de Brazilia, caju, spirulină, chlorella, muguri de orz.

Consumul de carne roşie reduce speranţa de viaţă, de aceea nu ar trebui să o consumăm mai des de 1-2 ori pe săptămână. Şi să nu uităm să includem mai des linte, fasole, nuci, cereale integrale.

140 ml de alcool pe săptămână pentru femei şi 210 ml pentru bărbaţi este considerată a fi o doză folositoare.

Există mai multe teorii ale îmbătrânirii, dar cea a radicalilor liberi deţine întâietatea

De aceea consumul antioxidanţilor este crucial: vitaminele A, C şi E, seleniu, coenzima Q 10, magneziu, zinc, melatonină, extractele din plante. Dacă am renunţat la carne, trebuie neapărat să urmărim nivelul de fier în sânge.

Despre beneficiile grăsimilor omega-3 a auzit fiecare. Aceşti acizi graşi esenţiali ajută la prevenirea multor boli ale inimii şi vaselor de sânge şi reduc inflamaţia.

Şi să nu uităm de articulaţii — formula pentru întărirea lor ar trebui să conţină sulfat de glucozamină, dioxid de siliciu, calciu şi magneziu.

Un alt sfat ar fi să vizităm sauna cu infraroşu — aceste raze încălzesc celulele corpului şi ale ţesutului subcutanat, distrugând substanţele toxice care se ataşează de ADN şi cauzează îmbătrânirea.

Activitate fizică

Activitatea fizică stimulează circulaţia sângelui, activitatea sistemului limfatic, care sporeşte necesarul de oxigen, stimulează procesele de oxidare şi întăreşte sistemul imunitar.

Echilibrul endocrin

Destul de important este să urmărim (şi să menţinem echilibrul) nivelului hormonului somatotrop, hormonului tireotrop, oxitocinei şi melatoninei, care sunt responsabili în primul rând de prelungirea tinereţii.

Psihologii sunt de părere că principala cauză a îmbătrânirii populaţiei constă în mentalitatea oamenilor şi doar schimbând unele trăsături de caracter, obiceiuri, convingeri şi comportamente ne putem prelungi viaţa. În acest sens oamenii ar trebui să devină mai toleranţi şi mai buni, să înveţe să ia mai uşor greutăţile vieţii, devenind mai puţin ataşaţi de avantajele personale şi mai altruişti. Această abordare detaşată, bazată pe o gândire pozitivă (de genul „Tot răul este spre bine”), poate duce la scăderea semnificativă a nivelului de stres - un factor major al îmbătrânirii.