“Am fost indus în eroare” - primarul Timişoarei revine asupra deciziei închiderii teraselor după ora 23:00

Nicolae Robu
Nicolae Robu (Timpolis.ro)

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat sâmbătă într-un mesaj publicat pe Facebook, că va reveni asupra dispoziţiei vizând închiderea tuturor teraselor din Timişoara după ora 23:00. Edilul oraşului de pe Bega susţine că a înţeles greşit legislaţia în acest sens, mai exact, a crezut că în textul legii a fost “dispusă” această măsură la nivel naţional, însă, în realitate a fost doar “propusă”.

“Citind textele naţionale, am constatat că am fost indus în eroare, de la nivel naţional doar propunându-se asta, nu dispunându-se!”, a scris primarul Timişoarei.

Drept urmare, Nicolae Robu anunţă că va reveni asupra deciziei, întrucât “nu există niciun caz de îmbolnăvire a cuiva la vreo terasă din Timişoara după ora 23:00, cum nu există nici înainte de ora 23:00”.

Redăm mesajul primarului Timişoarei:

“STIMAŢI TIMIŞORENI,

Având în vedere mesajele primite de la unii dintre dv, consider că se impun câteva clarificări:

(1) Eu sunt împotriva obligativităţilor în campania anticovid NEFUNDAMENTATE LOGIC, cu alte cuvinte, care nu-mi inspiră încrederea că pot ajuta efectiv în lupta anticovid! Exemple:

(1) Purtarea măştilor în aer liber în zone neaglomerate, zone în care oamenii nu ajung să stea “în contact” unii cu alţii, adică la distanţe mai mici de 1.5 metri, decât cât trec unii pe lângă alţii, eventual cât se opresc să se salute, să schimbe o vorbă, în orice caz, un timp de ordinul doar al câtorva minute

(2) Închiderea teraselor civilizate, cu mese distanţate, în care se respectă toate regulile anticovid, deci inclusiv interdicţia de a se sta în picioare, la ora 23.00.

De pe această poziţie, îmi asum că, aşa cum a apărut în presă, eu sunt cel ce a cerut exceptarea de la obligativitatea purtării măştii, a zonei centrale de promenadă a oraşului (formată din Piaţa Victoriei şi Centrul Istoric), pe motiv ca, în această zonă, chiar dacă e prezentă multă lume, oamenii sunt în mişcare şi se respectă distanţarea socială, ea neputând fi considerată SPAŢIU DESCHIS AGLOMERAT! Am făcut-o în contextul în care nu este cunoscut niciun caz de îmbolnăvire la plimbare prin Piaţa Victoriei sau Centrul Istoric!

Dacă în privinţa măştilor în Piaţa Victoriei şi Centrul Istoric am avut câştig de cauză, în privinţa orarului teraselor nu am mai avut, replicându-mi-se că nu se poate depăşi ora 23.00, pentru că s-a instituit această oră limită printr-o decizie naţională. Citind textele naţionale, am constatat că am fost indus în eroare, de la nivel naţional doar propunându-se asta, nu dispunându-se! Prin urmare, voi cere revenirea asupra deciziei de astăzi şi lăsarea lucrurilor în Timişoara aşa cum au fost! PENTRU CĂ NU EXISTĂ NICIUN CAZ DE ÎMBOLNĂVIRE A CUIVA LA VREO TERASĂ DIN TIMIŞOARA DUPĂ ORA 23.00, CUM NU EXISTĂ NICI ÎNAINTE DE ORA 23.00! Cu respectarea exigenţelor logice, eficiente, oamenii trebuie să aibă posibilitatea să se relaxeze, să empatizeze, să socializeze - doar omul este fiinţă socială şi nu cred că îşi propune cineva să o transforme! -, nu să stea închişi în casă CÂND NU E CAZUL; când a fost cazul, am stat!!!

Precizez că poziţia mea faţă de cei ce nu respectă regulile, faţă de cei ce pun în pericol sănătatea semenilor este una necruţătoare! Nimeni n-are un astfel de drept!

Vă reproduc în continuare art. 1 din hotărârea de astăzi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă:

‘Art. 1. Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în spaţiile publice deschise, respectiv:

•pieţe

•târguri

•zone de aşteptare

•staţii de transport public

•peronul gărilor

•autogări

•aeroport

•punctele de trecere a frontierei

•exteriorul obiectivelor turistice

•zonele de promenadă ale oraşelor (cu excepţia Pieţei Victoriei din Timişoara şi Centrului Istoric al municipiului Timişoara)

•locurile de joacă din parcuri

•grădinile de vară

•la serbări publice

•pelerinaje

•la ceremonii religioase

•evenimente sportive

•evenimente publice de orice tip’.

Aştept punctele dv de vedere, pt a ţine seama de ele.

ÎMPREUNĂ, FACEM TIMIŞOARA MAI TARE CA ORICÂND!”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne