Amnesty Internaţional: În China, noul Cod de procedură penală nu protejează drepturile omului, le agravează

(ANDREAS SOLARO / AFP / Getty Images)

A fost nevoie de 15 ani pentru a dezvolta o reformă a Codului de procedură penală în China. După ce în cele din urmă, la data de 1 ianuarie a acestui an, a intrat în vigoare, Amnesty Internaţional a analizat punerea lui în aplicare timp de şase luni.

Concluziile la care a ajuns organizaţia pentru drepturile omului, care au fost raportate sunt dezamăgitoare: pe de o parte, noua legislaţie a făcut ca o serie de practici juridice ilegale să devină legale, iar pe de altă parte, îmbunătăţirile introduse de "reforma" pe care a mimat-o regimul de la Beijing nu au fost urmate niciodată de către autorităţile locale, poliţie şi autorităţile judiciare.

Acum, pe baza noii legislaţii, poliţia poate aresta oameni şi, în unele cazuri, îi poate ţine într-un loc secret până la şase luni, fără a da nicio informaţie membrilor familiei lor.

Fotograful Du Bin, de la New York Times, a ajuns în vizorul mass mediei chineze după ce a realizat documentarul "Deasupra Capetelor Fantomelor: Femeile din lagărul de muncă Masanjia", un film care a şocat prin abordarea unui subiect tabu în China modernă: iadul lagărelor de reeducare, fondate pe vremea lui Mao Tsedun, unde un număr estimat la 4 milioane de sclavi muncesc pentru Partidului Comunist.

Despre Du Bin, de fapt, nu se mai ştie nimic din 31 mai. Conform cu noul articol 83 din Codul penal chinez, în cazul în care acesta a fost oprit din motive de "siguranţă publică", poliţia nu are obligaţia să-i notifice familia. Dacă ar fi fost oprit din motive care nu privesc securitatea statului, atunci legea chineză oferă o notificare în termen de 48 de ore. Tăcerea lungă îi îngrijorează familia, prietenii şi suporterii, care se tem pentru viaţă lui.

Noile norme continuă să permită poliţiei să recurgă la fraze vagi, cum ar fi "infracţiuni grave", "pericol pentru securitatea statului" şi "terorism" pentru a priva presupuşi suspecţi de drepturile lor, inclusiv dreptul de a fi în măsură să aibă un avocat care să-i reprezinte. În esenţă, aceste infracţiuni continuă să fie utilizate pentru a pedepsi pe cei care îşi exercită dreptul la libertatea de exprimare şi alte drepturi ale omului.

Liu Ping, un apărător al drepturilor omului, a fost arestat de poliţie la 27 aprilie în Xinyu (Jiangxi), fiind acuzat de "incitarea la subminarea puterii de stat”. Procesul ar trebui să înceapă astăzi. Din ziua arestării lui, autorităţile nu i-au permis să se întâlnească cu un avocat, cu scuza că dosarul său implică "securitatea statului".

Noul Cod de procedură conţine o serie de garanţii care aplică standardele internaţionale ale drepturilor omului: de exemplu, interzicerea utilizării în instanţă a probelor obţinute în mod ilegal, cum ar fi mărturiile forţate făcute sub tortură. În plus, avocaţii pot ridica acum o obiecţie cu privire la modul în care clienţii lor au făcut declaraţiile folosite ca probe.

Aceasta este legea scrisă. Cea utilizează, cu toate acestea, arată altfel.

La 4 aprilie, avocatul Wang Quanzhang a ridicat obiecţii cu privire la legalitatea modului în care clientul său, un practicant Falun Gong din Jingjiang (provincia Jiangsu) a făcut declaraţiile, adică prin tortură. Judecătorul a respins nu numai obiecţia, dar a ordonat arestarea avocatului pentru că a deranjat liniştea publică în sală. O mobilizare fără precedent a comunităţii on-line din China a forţat autorităţile să revoce ordinul, după 48 de ore.

Ce sens are introducerea măsurilor de protecţie a drepturilor omului, dacă acestea nu sunt puse în aplicare? Dar aceasta nu este nimic nou. Însă, după 15 ani, nu s-a schimbat nimic.

Masanjia, lagărul de muncă despre care se vorbeşte şi în raportul Amnesty Internaţional, este de fapt simbolul persecuţiei împotriva Falun Gong. Acest lagăr de muncă este modelul pentru campania regimului lui Jiang Zemin împotriva Falun Gong, începută în 1999. Site-ul practicanţilor Falun Gong, Minghui.org a publicat peste 8.000 de articole despre tortură, violuri, omoruri brutale şi hrănire forţată, care au avut loc în sistemul lagărelor de muncă în ultimii 13 ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe