Ana Bogdan, eliminată de Petra Martic, în optimile turneului WTA la Istanbul

Jucătoarea română de tenis a cedat în trei seturi în faţa sportivei din Croaţia, joi, scor final 4-6, 7-5, 6-3.
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan.
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan. (Getty Images)

Ana Bogdan (26 ani, 150 WTA) a pierdut confruntarea cu ultimul cap de serie rămas pe tabloul principal de simplu din cadrul turneului WTA Internaţional “TEB BNP Paribas Istanbul Cup” - dotat cu premii totale de 250.000 de dolari - croata Petra Martic (28 ani, 40 WTA).

Sportiva noastră, venită din calificări, s-a înclinat după două ore şi 15 minute de joc efectiv cu scorul de 4-6, 7-5, 6-3.

Lupta dintre cele două campioane a fost destul de echilibrată, diferenţa înregistrată la final pe tabela de marcaj fiind dată de o mai bună concentrare şi un plus de experienţă ale tenismanei din Croaţia, care gestionat mai bine momentele importante ale întâlnirii.

Fiecare jucătoare a contabilizat câte 5 duble greşeli în acest duel. Martic a numărat 51 de erori neforţate şi 31 de mingi direct câştigătoare, în timp ce românca a avut 51 de erori neforţate, respectiv mingi direct câştigătoare 48.

Ana Bogdan va primi pentru participare un cec în valoare de 3.400 dolari şi 48 de puncte WTA.