Ana Bogdan, performanţă notabilă. Se califică în turul 3 la Australian Open

Talentata şi eleganta jucătoare Ana Bogdan a reuşit pentru prima dată se se califice în turul 3 al unui turneu de Mare Şlam şi va intra în top 100 de săptămâna viitoare.
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan.
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan. (Captură foto)

Ana Bogdan (locul 107 WTA) continuă parcursul excelent la turneul de Mare Şlam de la Melbourne, şi de data aceast a eliminat-o pe mai bine clasata Iulia Putinţeva din Kazahstan (54), cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3.

Bogdan a fost depăşită în primul set, pe care l-a pierdut, însă s-a mobilizat şi şi-a arătat capacităţile tehnice pe car le are, şi drept urmare a câştigat manşa a doua. În decisiv adversara sa a avut iniţiativa şi i-a luat un break, dar Ana a revenit imediat ajungând la scorul de 5-2, finalul partidei aparţinând româncei, care a învins îăn setul trei cu 6-3.

Sportiva din Sinaia acumulează 130 de puncte şi va primi un premiu financiar în valoare de 142.500 AUD (93.000 €). Ea va intra în top 100 de săptămâna viitoare.

Adversara din turul trei va fi învingătoarea din partida Madison Keys (SUA, 20) – Ekaterina Alexandrova (Rusia, 92).

Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de cehoaica Lucie Sarvarova, fost număr 5 mondial, pierzând în turul doi al probei de simplu cu scorul de 2-6, 4-6.

Jean-Julien Rojer (Olanda, 8 ATP la dublu) / Horia Tecău (7) [3] – Guillermo Duran (71) / Andres Molteni (49)

Horia Tecău şi Jean Julien Rojer, au cîştigat partida din proba de dublu cu perechea argentiniană Guillermo Duran/ AndresMolteni, cu scorul de 6-4, 6-3.