Andrei Năstase: Plahotniuc are protecţie în actuala guvernare de la Bucureşti, la Ministerul Românilor de Pretutindeni

Plahotniuc nu a fost dat încă în căutare naţională şi internaţională deoarece deţine atât imunitate cât şi protecţie în afara statului, explică ministrul de Interne, Andrei Năstase.
Andrei Năstase
Andrei Năstase (Epoch Times România)

În urma verificărilor efectuate, noul ministru de Interne al Republicii Moldova, Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, a afirmat că toată lumea trebuie să ştie că în momentul de faţă, numitul Plahotniuc Vladimir are dosare penale atât în Rusia, cât şi în România, unde era unul despre care nu se cunoaşte încă până la capăt dacă a fost sau nu transmis în Republica Moldova.

„Altfel spus, dânsul are imunitate şi încă nu a fost dat în căutare naţională, din câte înţeleg, nici în căutare internaţională nu este. În condiţiile în care Republica Moldova are o bucată din hotarul său deschis către est, chiar dacă toate datele vorbesc despre faptul că dânsul nu a plecat din ţară, este greu de spus dacă este sau nu în ţară în acest moment”, a declarat Andrei Năstase, în cadrul emisiunii „Dosar de Politician”, de la B1TV.

La întrebarea moderatorului privind susţinerea şi protecţia liderului Partidului Democrat de către oameni politici de la Bucureşti, şi poate chiar de instituţii ale statului român de-a lungul celor peste 10 ani de când face legea în Republica Moldova, ministrul de Interne a confirmat, declarând că „bineînţeles că are”.

„Are protecţie în actuala guvernare, la Ministerul Românilor de Pretutindeni care finanţează nişte instituţii de presă de aici de la Chişinău şi care i-au făcut sluj lui Plahotniuc linşându-ne pe noi cei care suntem de orientare pro-europeană, pro-românească, cei care suntem români prin sânge şi nu prin paşapoarte şi identităţi false”, a afirmat Năstase.

Deputatul moldovean a ţinut să menţioneze că deşi Plahotniuc deţine cetăţenia română, acesta „nu are niciun fel de naţie. Naţia lui este banul şi cetăţeniile şi le-a luat doar pentru a acumula bani”.

În context, Andrei Năstase a ţinut să adauge că s-au făcut foarte multe lucruri proaste, şi nu doar lucruri proaste, ci crime împotriva populaţiei de dincoace de Prut pe care le-au tolerat guvernanţii de la Bucureşti. Totodată, liderul Platformei DA şi-a exprimat încrederea că, după alegerile europarlamentare, vor urma schimbări mari la Bucureşti şi „vom avea dincolo de Prut nişte parteneri de dialog, oameni cu care vom face lucruri bune pentru cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului”.