APADOR-CH: Graţierea nu e soluţia! În Italia numărul de infracţiuni a crescut de trei ori

Deşi în aparenţă par un act de caritate, în fapt, graţierile colective se pot întoarce ca un bumerang împotriva societăţii. Astfel, în Italia, numărul infracţiunilor s-a triplat după ce au fost făcute graţieri.
Protest anti-graţiere şi corupţie la Piaţa Universităţii
Protest anti-graţiere şi corupţie la Piaţa Universităţii (Epoch Times)

Ordonanţa de urgenţă privind graţierea, promovată de PSD, nu este benefică în niciun fel României, a explicat joi, la digi24, reprezentantul APADOR-CH, avocatul Nicoleta Popescu, aceasta reamintind că, în Italia de exemplu, după graţiere, numărul infracţiunilor s-a triplat.

"A veni cu o măsură de graţiere nu e soluţia. S-a demonstrat că această soluţie pe termen scurt nu produce efecte care să ducă la descongestionarea sistemului. În Italia s-a dovedit că recidiva a fost de 50%, a crescut de trei ori numărul infracţiunilor. În România, recidiva e de 75%. După o anumită perioadă, 75% se vor întoarce în penitenciar prin fapte noi penale”, a declarat Nicoleta Popescu.

Avocata a reamintit că de prevederile OUG-ului vizând graţierile, ar beneficia şi criminalii, pedofilii, traficanţii de persoane şi de droguri şi cei care au săvârşit crime împotriva umanităţii şi a demontat argumentele PSD-ului potrivit căruia dacă nu facem graţieri vom fi amendaţi cu 80 de milioane de euro, reamintind că „oamenii trebuie să înţeleagă că România nu va suferi nicio amendă, nu vom plăti despăgubiri dacă nu-i vom elibera”.

Nicoleta Popescu a mai opinat că ordonanţa de urgenţă a graţierii a fost scrisă „într-un mod grăbit şi neglijent, pentru că articolul 3 alineatul 4 (legat de graţierile parţiale) nu pune în discuţie niciun tip de infracţiune”.

„În momentul în care va intra în vigoare această ordonanţă în forma prezentă în spaţiul public, vor beneficia de această graţiere parţială toţi cei care au săvârşit omoruri, violuri, toţi cei care au comis fapte de genul trafic de persoane, pedofilie, trafic de droguri şi, să nu uităm, crime împotriva umanităţii”, a atras atenţia Popescu.

În ceea ce priveşte aglomeraţia din penitenciare, avocata a atras atenţia că şi aceasta este exagerată:

"Cel mai aglomerat sistem penitenciar este de 148%, al Ungariei. Franţa are supraaglomerare de 113%, România de 103%. În niciun caz nu putem discuta despre urgenţă”, a declarat avocată.

Articolul integral poate fi citit aici