Apare primul caz de virus Wuhan la sediul UE din Bruxelles. Ministrul german vorbeşte de "pandemie"

Virusul Wuhan face valuri în Italia
Virusul Wuhan face valuri în Italia (ANDREAS SOLARO/AFP via Getty Images)

Pentru prima dată au fost raportate mai multe decese în afara Chinei decât în interiorul ei, marţi, deşi acest lucru trebuie primit cu precauţie, regimul comunist de la Beijing fiind cunoscut pentru manipularea statisticilor.

Miercuri au mai fost înregistrate şi alte evenimente - Irakul a raportat primul deces după ce virusul Wuhan a trecut peste graniţă din Iran unde există un focar destul de masiv, de dimensiuni greu de estimat din cauza secretomaniei regimului islamic.

Decizia UE de a nu închide graniţele şi de a impune restricţii de călătorie a cauzat, tot astăzi, probleme: în urmă cu câteva minute, Uniunea Europeană a confirmat primul caz de îmbolnăvire cu virus la birourile UE din Bruxelles. Se pare că virusul a afectat Agenţia Europeană de Apărare.

Bruxelles-ul a confirmat doar primul caz ce îmbolnăvire în oraş în urmă cu câteva zile.

Noaptea trecută, China a raportat 119 cazuri noi de coronavirus şi 38 de decese pentru 3 martie. Cu o zi înainte, regimul comunist raportase 125 de cazuri suplimentare şi 31 de decese noi. În consecinţă, numărul total al cazurilor continentale se ridică la 80.270 şi numărul morţilor la 2.871.

Coreea de Sud a raportat 809 cazuri suplimentare de coronavirus şi 4 decese, ceea ce a ridicat totalul cazurilor la 5.621 şi numărul deceselor la 32, în timp ce numărul total al cazurilor de îmbolnăvire din Italia a crescut la 2.502 de la 2036, iar numărul deceselor a crescut la 79 de la 52 raportate marţi.

Între timp, în Japonia, un lucrător cu jumătate de normă la un McDonald's din Kyoto a avut rezultat pozitiv la teste, ceea ce a determinat închiderea restaurantului. Casierul a participat la evenimente muzicale din Osaka pe 15 şi 16 februarie, unde anchetatorii s-ar fi putut infecta, potrivit anchetatorilor.

Un sondaj global Ipsos evidenţiat de The Guardian a arătat că majoritatea italienilor ar accepta carantinele oraşelor. Numărul persoanelor care ar accepta carantina este de 74% pentru Marea Britanie şi 91% pentru Vietnamul comunist.

Irlanda a înregistrat al doilea caz de coronavirus. Cu toate acestea, oficialii încă intenţionează să nu întrerupă festivităţile de Ziua Sf. Patrick.

În Iran, Ministerul Sănătăţii a declarat că virusul a ucis 92 de persoane, faţă de 77 cu o zi înainte, în timp ce numărul cazurilor de infectare a crescut la 2.922, potrivit Al Jazeera.

Rapoarte BBC de săptămâna trecută susţineau că numărul real al deceselor ar fi depăşit 200, însă cifrele rămân neconfirmate.

Bloomberg raportează că guvernul Italiei are în vedere închiderea tuturor şcolilor la nivel naţional pentru a reduce focarul de coronavirus. Perioada în care sunt închise şcolile ar fi de 15 zile şi începe lunea aceasta, sau cea următoare. Oficialii au luat în considerare deja anularea evenimentelor sportive din ţară timp de o lună.

Până la 20 aprilie 2020, Banca Centrală Europeană a anulat călătoriile tuturor membrilor comitetului executiv condus de Christine Lagarde, precum şi ale altor angajaţi care sunt consideraţi neimportanţi, după care va reevalua situaţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe