Argentina impune control sever al capitalului după ce peroniştii revin la putere

Alberto Fernandez, noul preşedinte al Argentinei
Alberto Fernandez, noul preşedinte al Argentinei (AFP via Getty Images)

Duminică, argentinianul Mauricio Macri şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile prezidenţiale, marcând revenirea la putere a partidului populist Peronist, care a guvernat cea de-a treia economie din America Latină în cea mai mare parte a ultimilor trei decenii.

Rezultatele alegerilor au devenit evidente în august, când Macri a fost afectat la primare, declanşând o prăbuşire a monedei şi o scufundare a obligaţiunilor argentiniene, pe fundalul îngrijorărilor investitorilor legate de eventuale incapacităţi de plată ale datoriei existente, în ciuda celui mai mare pachet de salvare al Fondului Monetar Internaţional.

Alberto Fernandez, în vârstă de 60 de ani, fostul şef de cabinet din 2003 până în 2008, a câştigat cu 47,8% dintre voturi împreună cu vicepreşedintele său, fostul conducător al Argentinei Christina Fernandez Kirchner, în timp ce coaliţia de centru-dreapta a lui Macri a primit 40,7%; au fost numărate aproape 88% dintre buletinele de vot.

După cum remarcă FT, remarcabila victorie peronistă a justificat decizia surprinzătoare a fostului preşedinte Cristina Fernandez de Kirchner de a forma o echipă cu puţin cunoscutul şi moderatul Fernandez, care rupsese relaţiile, în timp ce ea a candidat la funcţia de vicepreşedinte. Strategia a permis reunificarea peronismului divizat adânc în urmă cu doar doi ani - când cei doi au rupt orice colaborare.

Rezultatele exit-poll sugerează că peroniştii şi opoziţia de centru-dreapta vor avea o reprezentare simkilară în camera inferioară a Congresului şi o treime din Senat.

Referitor la Macri, a cărui scurtă poziţie de vârf în Argentina a generat o criză fără precedent şi un puternic sentiment anti-centrist, a spus că „acesta este doar începutul”, admiţând înfrângerea într-o cuvântare emoţională adresată susţinătorilor săi. „Mai uniţi ca niciodată, vom fi acolo pentru a apăra valorile în care credem. . . vom continua să lucrăm pentru argentinieni printr-o opoziţie sănătoasă, constructivă şi responsabilă ".

Noul guvern peronist va moşteni o economie aflată în criză, în pragul celei de-a noua incapacitate de plată, în recesiune şi cu o inflaţie de aproximativ 55%.

Deşi Macri s-a confruntat, de asemenea, cu o situaţie economică dezastruoasă atunci când a preluat puterea în urmă cu patru ani, majoritatea statisticilor macroeconomice principale sunt acum mult mai grave, după o criză monetară care a forţat Argentina să caute un împrumut devastator de salvare de 57 miliarde USD de la FMI.

Ironic, în 2001 când Argentina, în timpul unei perioade sumbre, avea o datorie de circa 130 miliarde USD - la acea vreme era o şeptime din toţi banii împrumutaţi de lumea în curs de dezvoltare - la putere se afla tot un guvern peronist.

Din moment ce pieţele de capital din Argentina erau deja extrem de rezervate după ce în august, obligaţiunile şi moneda au căzut, iar factorii de decizie monetară au ştiut la ce să se aştepte, Banca Centrală argentiniană a anunţat că va organiza o conferinţă de presă luni, la 8:30 dimineaţa, înaintea căreia a impus controale de capital severe, limitând achiziţiile de dolari la doar 200 USD de persoană pe lună, în scădere de la 10.000 USD.