Armata de "basişti", chemată la apel. Băsescu cere boicotarea firmelor care îşi fac reclamă la Antene

Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat că a decis să nu mai cumpere produse care îşi fac publicitate la Antena 3 şi Antena 1.
Traian Băsescu la Congresul PMP. 24 octombrie 2015
Traian Băsescu la Congresul PMP. 24 octombrie 2015 (Epoch Times România)

Într-un nou mesaj postat pe contul său de Facebook, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, îndeamnă la boicotarea firmelor care îşi fac reclamă la posturile TV ale lui Dan Voiculescu.

"Nu mai cumpăr produse care îşi fac publicitate la Antena 3 şi Antena 1! Familia mea a fost un consumator constant al produselor cosmetice Loreal, al produselor lactate Zuzu produse de Albalact şi al medicamentului Strepsils. Pentru că îşi fac publicitate la Antena 3 şi Antena 1, băgând bani în buzunarul turnătorului Voiculescu, noi toţi am hotărât să nu le mai cumpărăm.

Dacă sunteţi "basişti", atât de atacaţi şi pe nedrept dispreţuiţi de oamenii turnătorului Voiculescu doar pentru că nu-l adoraţi pe turnător şi clica lui, vă rog să nu mai cumpăraţi aceste produse. Şi chiar dacă nu sunteţi "băsişti", cu siguranţă puteţi înlocui aceste produse cu altele la fel de bune, dar care nu bagă bani în buzunarul turnătorului Voiculescu şi al clicii lui de la Antena 3. Vă mulţumesc", a scris, pe reţeaua de socializare, Traian Băsescu.

Între timp, în mediul online circulă în aceste zile o petiţie, semnată deja de mii de români, care vizează chiar boicotarea firmelor ce îşi fac reclamă la televiziunea lui Voiculescu. Iniţiatorii demersului au publicat o listă cu firmele în cauză, pe care o puteţi consulta aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne