Armata rusă a testat “telepatia de luptă” în Cecenia [rapoarte]

Soldaţi ruşi
Soldaţi ruşi (Serghei Veniavski/AFP/Getty Images)

Armata rusă ar fi testat efectele telepatice ale parapsihologiei în războaiele din Cecenia din anii 1990 şi începutul anilor 2000, a susţinut revista de ştiri “Ghidul Armatei”, care este administrată de Ministerul rus al Apărării, potrivit site-ului de ştiri The Moscow Times.

Tehnicile aparent au permis soldaţilor să intercepteze conversaţii, să afecteze software-uri, să identifice potenţial terorişti şi să citească documente în limbi străine închise în seifuri – toate acestea doar prin folosirea minţii. Comunitatea experţilor este divizată în ceea ce priveşte existenţa capabilităţilor parapsihologice în cadrul armatei, potrivit site-ului de ştiri RBC, care a observat miercuri articolul publicat de revista ministerului.

Afirmaţiile explozive au apărut în ediţia din luna februarie a revistei “Ghidul Armatei” sub titlul “Supersoldatul războaielor din viitor”.

“Cei capabili de metacontact pot, de exemplu, să desfăşoare interogatorii neverbale. Ei pot să vadă în profunzime soldatul capturat: cine este acea persoană, care sunt punctele slabe şi puternice şi dacă este deschisă la recrutare”, potrivit unui extras din controversatul articol.

“Se poate avea 100% încredere în acel interogatoriu. Este imposibil să scapi de el”, a scris autorul, colonelul Nikolai Poproskov.

Colonelul a precizat că soldaţii ruşi sunt antrenaţi să reziste aceloraşi capabilităţi în cazul în care sunt capturaţi şi, de asemenea, să îşi păstreze sănătatea mintală în timp ce nu au acces la alimente, apă sau somn timp de câteva zile consecutiv.

Revista Ministerului rus al Apărării, potrivit RBC, notează că articolele sale sunt alese în funcţie de “importanţa, analizarea problemelor existente în teoria şi practica militară şi în funcţie de soluţiile propuse”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe