Asteroidul ”Pitbull” a ratat Pământul cu 40.000 de kilometri

Se estimează că asteroidul Eltanin avea 2 km diametru şi a lovit Pământul cu mare viteză între Chile şi Antarctica.
Se estimează că asteroidul Eltanin avea 2 km diametru şi a lovit Pământul cu mare viteză între Chile şi Antarctica. (NASA)

Asteroidul 2014 RC a trecut foarte aproape de Pământ, duminică, fără să reprezinte vreo ameninţare serioasă. Destul de curios, în ciuda mărimii sale de aproximativ 19 metri, acesta a fost depistat abia pe 31 august de cercetătorii de la Catalina Sky Survey. Ulterior, mărimea şi orbita asteroidului au fost confirmate de alţi observatori de la Catalina Sky Survey şi Pan-STARRS 1, a notat NASA.

În cel mai apropriat punct, asteroidul 2014 RC s-a aflat la numai 40.000 de kilometri de suprafaţa planetei – sau aproximativ o zecime din distanţa de la centrul Pământului şi Lună, potrivit rapoartelor.

Slooh, organizaţia observatoarelor şi astronomilor, care au urmărit asteroidul, l-au denumit sâmbătă ”Pitbull”.

”Este un noroc faptul că acest asteroid va rata cu siguranţă pământul pe 7 septembrie. Repercursiunile unui astfel de impact ar fi mai mari decât evenimentul Chelyabinsk de anul trecut, care a deteriorat mii de case, spărgând numeroase ferestre, şi provocând răni din cauza geamurilor sparte.

Asteroidul siberian avea aproximativ 20 de metri în diametru şi a explodat la 25 de kilometri deasupra solului eliberând energia echivalentă a peste 20 de bombe atomice (aproximativ 460 de kilotone de TNT)”, a comunicat Slooh.

Pe 8 iunie, asteroidul 2014 HQ124, denumit ”Bestia”, a trecut la o distanţă de 1.250.000 de kilometri de Pământ. Iar în 2013, asteroidul 2012 DA14 a trecut la o distanţă de 27674 de kilometri de Pământ.