ATP nu îi va acorda retroactiv fostului jucător Guillermo Vilas poziţia de lider mondial

Fostul tenisman argentinian Guillermo Vilas.
Fostul tenisman argentinian Guillermo Vilas. (youtube.com)

Fostul tenisman argentinian Guillermo Vilas nu va fi numărul unu mondial cu caracter retroactiv, după ce Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP) a renunţat să calculeze din nou punctele obţinute de fostul jucător în 1975, conform agenţiei EFE.

Anunţul a fost făcut de un purtător de cuvânt al ATP aflat la Roland Garros, care a confirmat astfel declaraţiile acordate de conducătorul acestei organizaţii pentru ziarul New York Times în legătură cu ancheta realizată de un ziarist argentinian, Eduardo Puppo, care susţine că Vilas l-ar fi depăşit pe americanul Jimmy Connors în clasamentul mondial de acum patru decenii.

Puppo a plecat de la decizia luată în 2007 de WTA, varianta feminină a ATP, care a stabilit că Evonne Goolagong Cawley trebuie să fie declarată numărul unu mondial, înaintea lui Chris Evert, pe parcursul a doua săptămâni din 1976. WTA a hotărât să facă acest lucru pe baza datelor pe care le avea la dispoziţie, însă ATP consideră că nu este posibil să procedeze la fel, chiar dacă o greşeală de calcul ar fi putut genera o contabilizare incorectă a tuturor punctelor.

"Sunt 100% sigur sau foarte aproape de 100% că este imposibil să rescriem istoria", a declarat pentru New York Times conducătorul ATP, Chris Kermode, care a adăugat: "Nu putem adopta versiunea de calcul pe care ni se oferă ca istorie oficială. Dacă am face acest lucru, toată lumea ar putea cere acelaşi lucru. Unde ne-am opri?".

În urma deciziei AFP, chilianul Marcelo Rios rămâne unicul tenisman latino-american din istorie care a atins poziţia de numărul unu mondial, în 1998.

Primul jucător de tenis din istorie care a ocupat poziţia de lider al clasamentului mondial ATP a fost Ilie Năstase, pe 23 august 1973, reprezentantul României rămânând pe primul loc timp de 40 de săptămâni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport