"Au confirmat îngrijorările. Lupta anticorupţie, grav afectată" - Lazăr, reacţie după raportul Comisiei de la Veneţia

Procurorul general, Augustin Lazăr, a tras un nou semnal de alarmă după raportul Comisiei de la Veneţia privind modificările din justiţie.
Augustin Lazar
Augustin Lazar (Florin Chirila/Epoch Times)

Procurorul general, Augustin Lazăr, a reacţionat marţi, în cadrul unui comunicat de presă, după opinia finală emisă de Comisia de la Veneţia cu privire la modificările aduse de Putere Codurilor Penale şi legilor Justiţiei.

Şeful Ministerului Public a subliniat că modificările "ar putea afecta grav eficacitatea sistemului judiciar în lupta împotriva corupţiei şi a altor infracţiuni grave" şi şi-a exprimat disponibilitatea pentru a ajuta la remedierea situaţiei.

Vă prezentăm mai jos mesajul integral transmis de Ministerul Public:

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, reaminteşte demersurile făcute de Ministerul Public prin care au fost analizate propunerile de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, inclusiv prin consultarea unităţilor de parchet şi a structurilor specializate, analize ce au identificat prevederile neconstituţionale care afectau aspecte esenţiale ale procesului penal, reglementarea unor infracţiuni, precum şi încălcarea standardelor privind calitatea legilor, privind securitatea juridică.

În acest sens au fost şi comunicatele din datele de 19 iunie 2018, 25 iunie 2018, 3 iulie 2018 şi 13 iulie 2018.

Concluziile Avizului Comisiei de la Veneţia cu privire la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, adoptat la data de 20 octombrie 2018, au confirmat îngrijorările procurorilor cu privire la faptul că noile coduri vor conţine, în situaţia intrării în vigoare, contradicţii care vor cauza incertitudine legală pentru o perioadă lungă de timp.

De asemenea, multe dintre modificări ar putea afecta grav eficacitatea sistemului judiciar în lupta împotriva corupţiei şi a altor infracţiuni grave.

Luând act de recomandarea Comisiei de revizuire în ansamblu a legilor de modificare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reafirmă disponibilitatea Ministerului Public de a contribui, prin consultarea tuturor unităţilor de parchet, la sprijinirea demersurilor de reevaluare a modificărilor Codului penal şi a Codului de procedură penală, astfel încât să se creeze prin adoptarea acestor acte normative premisele îndeplinirii rolului constituţional de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Totodată, atrage atenţia asupra concluziei formulate în Avizul Comisiei de la Veneţia privind modificările aduse legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi 317/2004, adoptat la data de 20 octombrie 2018, conform căreia independenţa procurorilor poate fi afectată de prevederile privind numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor din vârful ierarhiei şi care stabilesc rolul ministrului justiţiei în aceste proceduri, precum şi asupra recomandării de reexaminare a acestor prevederi prin menţinerea rolului CSM şi a Preşedintelui României."

Opinia Comisiei de la Veneţia

Reamintim că mult aşteptatul aviz al Comisiei de la Veneţia a fost unul devastator pentru PSD-ALDE.

Specialiştii au susţinut că schimbarea propusă a legislaţiei penale din România slăbeşte atât lupta anti-corupţie, cât şi combaterea altor infracţiuni grave şi recomandă autorităţilor române să efectueze o reevaluare globală a amendamentelor din ambele coduri printr-un proces de consultare cuprinzător şi eficient.

În acelaşi timp, Comisia a adoptat cu unele amendamente şi opinia preliminară din 13 iulie privind schimbarea celor trei legi ale justiţiei, aviz care "critică faptul că aceste legi ar afecta în mod negativ eficienţa, calitatea şi independenţa sistemului judiciar, cu consecinţe negative asupra luptei împotriva corupţiei".

"Într-un opinie adoptată astăzi, Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei îşi exprimă îngrijorarea că multe amendamente la Codul penal şi la Codul de procedură penală din România slăbesc în mod serios eficacitatea sistemului său de justiţie penală în ceea ce priveşte combaterea infracţiunilor de corupţie, a infracţiunilor violente şi a criminalităţii organizate.

Comisia de la Veneţia recomandă autorităţilor române să efectueze o reevaluare globală a amendamentelor din ambele coduri printr-un proces de consultare cuprinzător şi eficient pentru a veni cu o propunere legislativă solidă şi coerentă care să beneficieze de un sprijin larg în cadrul societăţii româneşti şi să ţină seama pe deplin de standardele aplicabile şi să urmeze deciziile Curţii Constituţionale. La data de 12 octombrie, Curtea Constituţională a României a stabilit că peste 60 de articole din proiectul de lege privind modificarea Codului de procedură penală au fost neconstituţionale şi se preconizează că va examina constituţionalitatea amendamentelor care vizează Codul penal la sfârşitul acestei luni.

De asemenea, Comisia a adoptat cu unele amendamente avizul preliminar emis în iulie privind trei proiecte de legi care modifică legislaţia existentă privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii. Acest aviz critică faptul că aceste legi ar afecta în mod negativ eficienţa, calitatea şi independenţa sistemului judiciar, cu consecinţe negative asupra luptei împotriva corupţiei. Cele trei legi au fost deja promulgate şi au intrat în vigoare", transmite Comisia de la Veneţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne