Au început înscrierile la Gala Premiilor Participării Publice, ediţia a VIII-a

CeRe dă startul înscrierilor pentru o nouă ediţie a Galei Premiilor Participării Publice, eveniment ce îi aduce împreună pe cei care, prin acţiunile lor, au determinat autorităţile publice să adopte sau să îndrepte hotărâri, în beneficiul comunităţilor.
Gala Premiilor Participării Publice, ediţia 2016
Gala Premiilor Participării Publice, ediţia 2016 (CeRe)

Cetăţenii sau organizaţiile care au intervenit în decizii publice, pentru schimbări favorabile în comunitate, se pot înscrie, până pe 31 ianuarie 2017, la Gala Premiilor Participării Publice (G3P). De asemenea, la Gală se pot înscrie şi instituţii publice care au demonstrat implicarea cetăţenilor in procesul decizional.

Gala, organizată de Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), este evenimentul anual care îi aduce pe scenă pe oamenii care au determinat primăria sau ministerul să adopte sau să îndrepte hotărâri, în beneficiul diverselor comunităţi.

"La ediţia din 2016, am acordat 13 premii pentru perseverenţa şi curajul unor cetăţeni şi organizaţii, ale căror demersuri de implicare civică şi campanii de advocacy au avut rezultate concrete, cu impact pozitiv în domenii precum educaţia, sănătatea, protecţia mediului înconjurător, transparenţa decizională, dezvoltarea oraşelor în acord cu dorinţele locuitorilor.

De exemplu, eforturile Asociaţiei Elevilor din Constanţa, care a convins Primăria să aloce două milioane de lei pentru acordarea de burse de merit, sociale şi de studiu, s-au reflectat asupra a 10.000 de elevi constănţeni care şi-au recâştigat astfel bursele. Tot pe scena Galei a urcat şi Asociaţia Salvaţi Copiii Filiala Iaşi, care a asigurat accesul la educaţie pentru 102 copii din comunităţi izolate, precum şi Asociaţia OvidiuRo, pentru aprobarea legii prin care familiile defavorizate primesc tichete sociale, condiţionate de prezenţa copiilor la grădiniţă", au anunţat organizatorii, în comunicatul de presă remis Epoch Times.

Mai multe detalii despre premiile din 2016 găsiţi aici: sau pe larg, în catalogul Galei

Persoanele care doresc să se înscrie pentru ediţia din 2017 sunt rugate să completeze formularul online până pe 31 ianuarie 2017. Detaliile pentru înscrierile la Gală se regăsesc în Ghidul G3P. Pentru nelămuriri sunt disponibile următoarele detalii de contact: depozite@ce-re.ro sau la numărul de telefon 0727 823 483, persoană de contact Lavinia Chiburţe.

Dacă această campanie electorală a fost sursă de depresie şi isterie, Gala ce urmează este antidepresivul perfect. Premianţii galei ne demonstrează de fiecare dată că, dacă ştii unde să te uiţi, găseşti şi bine, nu doar rău. Deci, vă invităm să vă înscrieţi. Cu cât vom avea mai multe înscrieri, cu atât doza de antidepresiv va fi mai puternică!”, a declarat Oana Preda, Director Executiv CeRe.

Detalii despre membrii juriului şi partenerii G3P din 2016, precum şi despre celelalte ediţii ale Galei găsiţi aici

CeRe pe facebook - https://www.facebook.com/participare/

Gala G3P pe facebook - https://www.facebook.com/Gala.G3P/?fref=ts

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizaţie neguvernamentală a cărei misiune este de a acţiona pentru ca deciziile publice să răspundă nevoilor şi dorinţelor actorilor sociali. CeRe ajută şi oferă asistenţă grupurilor de oameni sau organizaţiilor care schimbă starea de fapt din jurul lor. Lucrăm cu peste 20 de grupuri din toată ţara care, fie că au reuşit să oprească construcţii ilegale, fie că au reuşit să facă autorităţile să asculte cetăţenii şi să replanteze teii tăiaţi, construiesc un nou proiect de ţară, una în care oamenii se implică în deciziile oraşului sau ţării lor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne