"Au închis un oraş întreg!" - Poliţia Română, acuzată că s-a transformat în agenţie de pază a lui Dragnea

Liviu Dragnea la Inalta Curte
Liviu Dragnea la Inalta Curte (Epoch Times România)

Alianţa 2020 USR PLUS consideră că este "inacceptabil" ca un oraş întreg, care este şi reşedinţă de judeţ, să fie "blocat" pentru că PSD organizează un miting electoral, iar Liviu Dragnea nu vrea să fie deranjat de opiniile "românilor care s-au săturat de modul autoritar şi dezastruos în care guvernează de aproape doi ani şi jumătate".

"După Topoloveni, PSD continuă seria abuzurilor, închizând practic un oraş întreg în beneficiul personal al lui Liviu Dragnea. Pentru liniştea baronului roşu care se visează stăpân pe întreaga Românie, echipajele din subordinea ministrului Carmen Dan i-au împiedicat pe români să circule liber, singurele autovehicule care au primit voie să intre în municipiul Târgovişte fiind autocarele cu participanţii la mitingul PSD", a transmis alianţa.

Liderul USR Dan Barna a solicitat Poliţiei Române să nu se mai comporte ca "o agenţie de pază şi protecţie a PSD şi a lui Liviu Dragnea".

"Baronului de Teleorman îi cerem ca, în cazul în care se teme de oameni şi de opiniile lor, să nu mai organizeze mitinguri. Sub guvernarea PSD, România se întoarce în vremurile de tristă amintire, când oamenilor le era interzis să circule liber, să aibă opinii şi să şi le exprime", a precizat Dan Barna.

"Liviu Dragnea şi PSD nu înţeleg că românii nu mai acceptă să fie conduşi prin frică şi teroare, nu mai acceptă să le spună partidul ce şi când să gândească. Liviu Dragnea şi PSD trebuie să accepte că minciunile repetate zi de zi nu i-au păcălit pe români şi că momentul decontului politic se apropie", a declarat şi preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.

Alianţa USR-PLUS consideră că Poliţia Română, aşa cum s-a întâmplat şi cu Jandarmeria Română, a fost capturată de PSD şi execută ordinele primite de la Liviu Dragnea, via Carmen Dan, chiar dacă asta înseamnă transformarea României într-o feudă, iar imaginea şi credibilitatea ţării sunt grav afectate în plan extern.

"Este total inacceptabil ca 'restricţiile' de circulaţie prevăzute pentru mitingul PSD să fie transformate în interdicţii de intrare în oraş, iar locuitorii oraşului Târgovişte să fie împiedicaţi să ajungă acasă sau să circule liber. Într-un stat de drept şi într-o democraţie, instituţiile statului nu trebuie folosite în interesul personal al unui politician. Nimeni nu este mai presus de lege, iar românii vor sancţiona un astfel de comportament abuziv şi dăunător pentru libertatea lor atât de greu câştigată", a subliniat USR-PLUS.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne