Avertisment: Ne apropiem de situaţia de dinainte de criza din 2009-2010. Guvernul ar trebui să taie rapid din cheltuieli

Viorica Dancila
Viorica Dancila (Epoch Times România)

În ciuda asigurărilor date de Ministerul de Finanţe în rectificarea bugetară, riscul ca deficitul bugetar să treacă semnificativ de 3% din PIB în acest an este major, atrage atenţia Ionuţ Dumitru, economist şef al Raiffeisen Bank şi fost şef al Consiliului Fiscal.

Astfel, Ionuţ Dumitru reaminteşte că în momentul în care a fost construit bugetul pe 2019, veniturile au fost supraevaluate, în timp ce cheltuielile au fost subevaluate. În consecinţă, dacă se dorea menţinerea deficitului sub 3% din PIB era nevoie la această rectificare de corecţii mult mai mari, susţine Dumitru, potrivit Ziare.com

Mai mult, în timp ce măsurile prin care Guvernul vrea să aducă bani la buget, cum ar fi taxa pe zahărul din suc, creşterea nivelului de taxe şi impozite colectate sau amnistia, sunt incerte şi nesusţinute de argumente logice, pe de altă parte cheltuielile sunt din ce în ce mai mari şi cei mai mulţi bani se duc pe pensii şi salarii. În plus, în sectorul public, salariile au crescut atât de mult încât se află la maxime istorice, fiind mult peste media europeană.

Fostul şef al Consiliului Fiscal avertizează că este nevoie de o corecţie urgentă a acestor cheltuieli. Şi aceste măsuri trebuie luate acum, cât încă există creştere economică. Potrivit acestuia, în momentul unei decelerări economice, ajustarea bugetului va fi brutală.

"După părerea mea, ajustarea bugetului nu mai poate fi întârziată, iar orice întârziere va face ajustarea şi mai brutală şi inevitabilă", este concluzia trasă de Ionuţ Dumitru.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne