Avertisment sumbru: România se întoarce pe calea Republicii Socialiste. Noi de fapt aplicăm modelul Venezuelei

România trebuie să revină pe calea democraţiei liberale până nu e prea târziu, altfel vom repeta istoria şi ne vom lovi din nou de problemele trecutului, a transmis deputatul Claudiu Năsui, care s-a arătat extrem de îngrijorat de direcţia în care merge ţara.
Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu
Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu (Mihut Savu / Epoch Times)

România nu trebuie să continue calea iliberală pe care merge în politică şi în economie, destinul nostru este unul euroatlantic şi european, a afirmat sâmbătă, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Claudiu Năsui.

"România se întoarce pe calea Republicii Socialiste România. O spun cu tristeţe, dar totul în jur pare că ne duce spre repetarea greşelilor trecutului. Din punct de vedere politic, vedem cum conducătorii noştri politici îşi sporesc din ce în ce mai mult puterea politică şi economică. Zilele astea practic legalizează hoţia, făcută fie sub pragul unui salariu minim, fie care nu poate fi măsurată în salarii, fie făcută în beneficiul unui terţ (hoţie pentru prieteni). Vedem cum justiţia e pusă sub controlul ministrului justiţiei (funcţie politică). Vedem cum se elimină rigorile pentru achiziţii publice din care s-au furat masiv anii aceştia. Vedem cum este întărită politizarea Curţii de Conturi ca să nu mai poată fi folosită împotriva primarilor prieteni dar să poată fi asmuţită împotriva primarilor incomozi. Şi multe altele", a declarat Năsui.

Deputatul susţine că, din punct de vedere economic, statul tot creşte pe datorie.

"Mai mult, dacă până acum nu era clar, artizanul programului de guvernare PSD ne anunţă într-un interviu că îşi doreşte întoarcerea la economia planificată central. Ce mai contează că experimentele secolului XX ne-au arătat diferenţele între economiile de piaţă şi cele planificate central? Ce mai contează că primele au creat dezvoltare, iar celelalte sărăcie şi tiranie? Nu mai contează. Acel domn care ne vorbeşte despre cum nu a funcţionat economia de piaţă în România, uită să ne spună că acum avem peste 1.200 de companii de stat, mai toate găuri negre la buget (care acumulează datorii care apoi sunt şterse prin varii metode, vezi Poşta Română). Uită să ne spună că taxele pe muncă sunt aproape încă un salariu. Uită să ne spună, că acea perioadă în care toate mergeau prost de la începutul anilor `90 venea după ce tocmai avusesem 45 de ani de comunism (adică de economia planificată central de politruci pe care o visează ei). Hai să mai încercăm o dată falimentul economic. Cozi, corupţie, lipsuri peste tot. Totul ca să mai aibă câţiva politicieni puterea absolută în România", a punctat Năsui.

Potrivit deputatului, când vezi cine conduce România îţi dai seama că nu se lasă până nu ajungem ca Venezuela.

"Politic vorbind, ei îşi doresc să fim toţi dependenţi economic de conducătorii politici. Pe modelul Teleorman. De aceea vedem folosirea puterii statului tot mai des în lupta politică. Am văzut asta mai ales la nivel local unde primarul este rege, dar acum e din ce în ce mai mult şi la nivel naţional. Cine vorbeşte împotriva puterii pierde contracte şi este hărţuit de controale de la toate agenţiile. La Parlament sunt premiaţi cu subvenţii, scheme de ajutor şi diverse privilegii prietenii politici. A devenit chiar interzisă purtarea de însemne împotriva celor de la putere (#Rezist sau #FaraPenali). Opoziţiei i se interzice să-şi aducă oamenii în clădirea Parlamentului şi se pregăteşte o modificare de regulament astfel încât să poată fi scoasă cu totul din Parlament", a precizat Năsui.

Deşi cei de la putere le spun oamenilor că economia României creşte, de fapt, a continuat deputatul, economia României creşte pe datorie şi pe termen scurt.

"Aflăm că noi de fapt aplicăm modelul Venezuela. Dar ei măcar aveau resurse importante de petrol care să le finanţeze economia disfuncţională. Noi nu o să avem această plasă de siguranţă care să finanţeze dezmăţul. România nu trebuie să continue calea iliberală pe care merge în politică şi în economie. Destinul nostru este unul euroatlantic şi european. De aceea trebuie să revenim pe calea democraţiei liberale până nu e prea târziu. Altfel vom repeta istoria şi vom suferi de aceleaşi probleme economice de care am suferit şi în trecut", a conchis Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne