Avocatul lui Platon: Odată cu anularea extrădării, trebuie anulată condamnarea aplicată pe teritoriul RM. Teo Cîrnaţ are o altă opinie

Atâta timp cât nu avem numele persoanelor care au săvârşit cu adevărat furtul miliardului ar putea fi puse la îndoială sentinţele aplicate asupra persoanelor condamnate pe acest dosar, a exemplificat Teo Cîrnaţ, cu referire la anularea extrădării lui Platon.
Veaceslav Platon
Veaceslav Platon (facebook.com / Veaceslav Platon)

Procuratura Generală a Republicii Moldova a respins solicitările de returnare a lui Veaceslav Platon în Ucraina şi de extrădare a acestuia în Federaţia Rusă, acest lucru fiind solicitat de procurorul Ucrainei. Pe de altă parte, magistraţii de la Chişinău au anunţat că i-au redus lui Veaceslav Platon termenul de detenţie, însă avocaţii, care au cerut o reducere cu 1000 de zile, nu au reuşit să afle cu exactitate numărul zilelor reduse.

După refuzul Procuraturii Generale, omul de afaceri Veaceslav Platon rămâne în continuare în penitenciarul 13 unde se află de la sfârşitul lunii august 2016 după ce autorităţile ucrainene l-au extrădat celor moldoveneşti. Platon a fost adus din Ucraina la bordul unui avion de mici dimensiuni, cursă pentru care autorităţile de la Chişinău ar fi achitat 60 mii lei, după cum se arată într-o investigaţie realizată de anticorupţie.md.

Potrivit lui Ion Creţu, avocatul lui Veaceslav Platon, tragerea la răspundere penală a lui Platon a fost posibilă doar datorită deciziei de extrădare eliberată de autorităţile de la Kiev. Astfel că odată cu anularea acestei decizii practic se anulează toate actele care au fost întocmite în privinţa omului de afaceri.

Dacă nu era acea decizie de extrădare în 2016, Veaceslav Platon nu ar fi fost condamnat explică apărătorul acestuia, punctând totodată că în cazul în care a fost încălcată procedura, trebuie anulată decizia de condamnare.

„Nu vorbim despre faptul dacă este vinovat sau nu, ci despre faptul că Republica Moldova a avut posibilitate de a-l judeca pe Platon doar în baza hotărârii de extrădare. Odată ce a fost anulată această hotărâre, ea deja nu mai are valoare juridică, astfel că nu mai poate fi condamnat. În cazul dat se anulează toate actele procesuale care au fost întocmite în privinţa dânsului. Platon trebuie întors Ucrainei. Ucraina trebui să ia decizia de extrădare în prezenţa lui Platon”, a declarat Creţu în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8.

Făcând referire la acţiunea legii în timp şi spaţiu, fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Teo Cîrnaţ a specificat că Legea penală a Ucrainei este valabilă până la hotarul cu Republica Moldova, ceea ce însemnă că Ucraina va răspunde la CEDO pentru încălcarea procedurii de extrădare.

Mai mult decât atât, expertul a specificat că după ce Platon a ajuns pe teritoriul R.Moldova, autorităţile de la Chişinău nu fac legătura cu încălcarea acţiunilor procedurale pe teritoriul Ucrainei, iar dacă faţă de Veaceslav Platon s-au administrat anumite probe cu încălcarea procedurii, autorităţile moldovene vor răspunde pentru încălcarea procedurii de punere sub învinuire, condamnare etc.

Totodată, Cîrnaţ a ţinut să specifice că Veaceslav Platon nu poate fi extrădat Rusiei deoarece Federaţia Rusă este de mai multe ori condamnată la CEDO pentru faptul că în acest stat se aplică tortura şi pedepsele inumane.

„În raport cu dosarele care au fost instrumentate după ce a fost adus Veaceslav Platon pe teritoriul Republica Moldova, voi (avocaţii n.r.) luaţi ca bază hotărârea Parlamentului potrivit căreia el a fost condamnat în perioada statului capturat, ceea ce înseamnă că dacă noi punem la îndoială multe dosare care au fost instrumentate la comandă într-un stat capturat, atunci s-ar putea să punem sub semnul întrebării şi multe sentinţe care au fost aplicate faţă de unele persoane.

Dacă unele persoane care au luat-o cu prăjina înainte şi au spus că acesta şi acela sunt vinovaţi de furtul miliardului şi după aceea cineva a plecat din RM, e bine ca Procuratura în regim de urgenţă să dea răspuns cine a furat miliardul, cine a fost implicat în spălătoria rusească, ca ulterior să fie puşi pe banca acuzaţilor. Atâta timp cât nu avem numele celor care au săvârşit cu adevărat aceste infracţiuni noi s-ar putea să punem la îndoială inclusiv şi sentinţele care au fost aplicate asupra altor persoane”, a comentat Teo Cîrnaţ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe