Avocatul lui Trump ameninţă: Avem multe dezvăluiri despre Biden. Încă n-am ajuns la România!

Rudolf Giuliani
Rudolf Giuliani (Getty Images)

Rudy Giuliani, avocatul personal al preşedintelui american Donald Trump, a făcut o declaraţie neaşteptată, la Fox News, legată de potenţialele afaceri murdare pe care le-ar avea în România Joe Biden, posibil candidat la prezidenţialele din SUA de anul următor, a transmis Digi 24. Totuşi, Giuliani nu a oferit alte detalii cu privire la acest caz.

“Eu nici n-apuc să închei o propoziţie. Sunt contrazis imediat. Ia uitaţi-vă la un interviu cu oamenii lui Biden sau cu unul dintre lacheii democraţilor, ei primesc un sfert de oră pentru un răspuns. Şi ei spun prostii, gen Hunter Biden nu e de vină, punct. Eu sunt contrazis la un minut după ce am deschis gura. Eu n-apuc să spun nimic. Motivul pentru care nu mă vor în direct este că ei ştiu ceva despre care voi nu vorbiţi. Eu am totul aici”, a precizat avocatul lui Trump.

“Avem multe dezvăluiri. Încă n-am ajuns la România. Staţi să vedeţi când ajungem la România. Uitaţi ce mă preocupă: omul e un escroc, un mare escroc şi şi-a bătut joc de Statele Unite”, a adăugat Giuliani.

Remarcile bizare au fost făcute în contextul în care un denunţător anonim l-a acuzat pe Trump că l-ar fi presat pe omologul său ucrainean cu scopul de a obţine informaţii potenţial compromiţătoare legate de Joe Biden şi fiul său Hunter. Acuzaţia a stârnit valuri de nemulţumiri în rândul democraţilor, în special din cauza faptului că Biden ar putea deveni candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Articolul integral aici.