Basescu: Ministrul Justiţiei "condamnat" să ceară revocarea lui Kovesi şi Lazăr. Iohannis obligat să accepte

Tudorel Toader este obligat de decizia CCR să ceară revocarea procurorului general şi a şefei DNA iar Iohannis e obligat să accepte, altfel poate fi suspendat, crede Băsescu.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (Epoch Times România)

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu are nicio altă soluţie decât să propună revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA şi a procurorului general al României, a opinat, duminică seară, fostul preşedinte Băsescu, invitat la B1 TV.

În viziunea lui Băsescu, după decizia CCR privind anchetarea OUG 13, Toader "este condamnat să ţină cont de decizia Curţii Constituţionale care, în considerente, spune referitor la Parchet că: o astfel de conduită echivalează cu o încălcare gravă a principiului separării puterilor în stat, garantat de articolului 1, alineatul 4 din Constituţie, deoarece Ministerul Public nu doar că îşi depăşeşte atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege dar îşi arogă atribuţii ce aparţin puterii legislative sau Curţii Constituţionale".

"Aici, ministrul Toader nu mai are nici o variantă, mai ales că a fost judecător al CCR. Nu are nici o variantă să creeze precedentul că o încălcare gravă a Constituţiei poate fi trecută cu vederea. Avem negru pe alb o încălcare gravă a Constituţiei. (...) Nu poţi să faci o încălcare mai gravă decât încălcarea articolului 1 din Constituţie, care defineşte statul român", a declarat Băsescu, preluat de Agerpres.

Nu doar că Toader e "condamnat" să ceară revocarea şefei DNA şi şefului Parchetului ci, mai mult, şi şeful statului e obligat să accepte propunerea, fiind vorba de o încălcare 'gravă' a Constituţiei, crede Băsescu. În caz contrar, Iohannis poate fi suspendat.

"Mergând mai departe, nici Iohannis nu are nicio variantă dacă ministrul îi trimite o solicitare de revocare pentru că la articolul 80, alineatul 2 se spune aşa: preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. La articolul 95 din Constituţie se spune: în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună. Deci la încălcare gravă, însuşi preşedintele poate fi suspendat, deci ce să mai vorbim de ce este sub preşedinte. Deci preşedintele României, CSM şi ministrul Justiţiei nu au dreptul să încalce Constituţia, să bage sub preş o încălcare gravă a Constituţiei pentru că s-ar crea un precedent teribil', a declarat Băsescu.