Băsescu, previziune sumbră: Dezastrul din 2014 s-ar putea repeta. Românii din diaspora, din nou lăsaţi pe dinafară

Românii din diaspora vor considera că Statul Român le-a îngrădit dreptul la votul pentru parlamentare dacă nu se iau măsuri urgente pentru a rezolva actualele provocări, a avertizat fostul preşedinte Traian Băsescu.
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)

Repetarea dezastrului democratic şi mediatic din 2014 - când zeci de mii de români din diaspora nu au putut să-şi exprime opţiunea la vot în contextul alegerilor prezidenţiale - trebuie prevenit, a scris duminică, pe contul său de Facebook, fostul preşedinte Traian Băsescu, într-un mesaj intitulat "Guvernanţi, preveniţi un dezastru la legislative!".

"Este evident că Legea votului prin corespondenţă va fi un mare eşec. Românii din străinătate nu se înscriu pe listele electorale. Am discutat cu mulţi dintre cei care lucrează în străinătate şi explicaţia lor este simplă: pe de o parte, neîncrederea în sistemul propus, iar, pe de altă parte, teama că, declarându-şi datele de rezidenţă, la un moment dat, s-ar putea trezi cu cine ştie ce taxe pe venit din partea Statului Român. În plus, sunt destui care lucrează la negru, dar asta nu le poate lua dreptul la vot", a declarat Traian Băsescu.

În concluzie, fostul preşedinte susţine că sistemul nu va funcţiona, iar responsabilitatea politică se va sparge în capul celor care au promis votul prin corespondenţă.

"Soluţia pentru a preveni un dezastru previzibil este cea clasică, şi anume stabilirea a circa 1.500 - 2.000 de secţii de votare. La MAE, există informaţia legată de toate comunităţile româneşti din UE. La nevoie, printr-o simplă corespondenţă cu celelalte state membre, informaţia poate fi adusă la zi. Pentru a nu crea controverse, şi legea votului prin corespondenţă trebuie să rămână în vigoare, dându-se şansa opţiunii modalităţii de vot, iar Autoritatea Electorală Permanentă să verifice eventualul vot dublu, dat prin ambele sisteme.

Altfel, pe bună dreptate, românii din diaspora vor considera că Statul Român le-a îngrădit dreptul la vot. Repetarea dezastrului democratic şi mediatic din 2014 trebuie prevenit. Măsurile trebuie luate repede", a precizat Traian Băsescu

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne