Băsescu: Promulgarea Codului Fiscal, echivalentul anului 2008 cu Tăriceanu. Ne vom trezi într-o groapă

Traian Băsescu
Traian Băsescu (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)

Promulgarea noului Cod Fiscal de către preşedintele Klaus Iohannis va avea consecinţe extrem de grave pentru economia ţării, anul 2017 va fi echivalentul anului de criză 2010, a avertizat luni fostul şef al statului Traian Băsescu.

"Cred că (noul Cod Fiscal - n.r.) va fi votat şi că Iohannis îl va promulga. Responsabilitatea faţă de stabilitatea fiscal-bugetară a României este zero la oamenii politici şi cu salariile pentru demnitari, pensii speciale, deşi oamenii nu au contribuit la fondul de pensii, deci este un furt. Cred că iresponsabiliatea cu privire la stabilitatea macroeconomică a României este maximă.

Am convingerea că anul acesta, cu pomenile electorale, este echivalentul anului 2007 cu Tăriceanu. Intrarea noului Cod este echivalentul anului 2008 cu Tăriceanu. Îmi fac datoria să avertizez că 2017 va fi anul 2010 al crizei profunde cu o ţară destabilizată economic şi va avea un deficit de cont curent consistent", a declarat Traian Băsescu, citat de b1.ro

Fostul preşedinte al României evidenţiază că liberalii au fost părtaşi la ce s-a votat în Parlament, degeaba încearcă ei acum să se spele pe mâini de ce o să se întâmple dacă acest Cod Fiscal va fi finalmente adoptat.

"În 2009, noi am făcut un acord cu FMI. Din cele 19 miliarde, la bugetul de stat au ajuns doar 8,5 miliarde, în rest s-au dus la BNR pentru susţinerea monedei naţionale pe timp de criză. Din toată acea sumă, doar 8,5 miliarde au ajuns la buget, iar Guvernul Ponta a împrumutat 11,5 miliarde.

Se bucură românii că Ponta măreşte salariul minim, măreşte pensii, dă pensii speciale. În opinia mea nu este sustenabil, forţarea creşterii economice prin stimularea consumului nu este sustenabilă. Ne vom trezi peste noapte într-o groapă. Dacă se va promulga noul Cod Fiscal, 2017 va fi echivalentul lui 2010", a mai precizat Traian Băsescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne