Băsescu: Sunt un adversar declarat al arestului preventiv. Unii procurori caută scalpuri să pună la cingătoare

Traian Băsescu
Traian Băsescu (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)

Autodeclarat "adversar al arestului preventiv", fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat din nou, în cadrul unei intervenţii telefonice la postul B1 TV, direcţia în care merge justiţia şi a transmis un mesaj foarte clar - justiţia să se obişnuiască cu faptul că a devenit un subiect de dezbatere, nu unul tabu.

Intervenţia lui Traian Băsescu a avut loc după ce fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada, a afirmat că fostul preşedinte a precizat, în trecut, că anumite persoane trebuie să meargă la puşcărie.

"Pentru că suntem în studioul unei televiziuni foarte vechi şi pentru că aud acolo unul din invitaţii dvs spunând de vremuri când eu spuneam cine trebuie să meargă la puşcărie, vă rog, cereţi o singură declaraţie când eu am nominalizat un om care trebuie să meargă la puşcărie", a intervenit Traian Băsescu.

Drept răspuns, Mirel Palada a dat ca exemplu că declaraţiile fostului preşedinte referitoare la senatoarea PSD Gabriela Firea - "aveţi grijă ce vorbiţi pentru că s-ar putea ca soţul dvs să aibă probleme".

"Domnul Palada, haideţi că ne ştim demult, de când veneaţi cu sondajele lui Voiculescu la mine falsificate... (Palada neagă şi îl acuză de calomnie - n.r.) (...) Aş putea să vorbesc sau? Am rugămintea, pe urmă domnul Palada să spună ce vrea. Foarte mulţi încearcă să atribuie ce se întâmplă din noiembrie încoace, în mod deosebit la DNA, că acolo s-a dat spectacolul major, e urmarea mandatelor mele. Este o minciună.

Şi vă aduc aminte că Năstase a fost anchetat în deplină libertate, fără niciun fel de restricţii, că stăpânul domnului Palada, Voiculescu, a fost 10 ani anchetat în deplină libertate, că domnul ministru Mureşan a fost condamnat şi anchetat în libertate, Nagy, fostul ministru al Agriculturii, Remeş, deci nu a fost moda arestărilor. Acum a apărut o modă a arestărilor către sfârşitul mandatului meu. Când am văzut aceste arestări filmate în timpul meu, am spus că nu e în regulă, era 2013. Nu sunt împotriva justiţie, dar acest spectacol care degradează omul înainte de a fi condamnat este nepermis într-un stat democratic", a precizat Traian Băsescu.

Întrebat despre punctul de vedere remis recent de Inspecţia Judiciară din cadrul CSM potrivit căruia a afectat prin declaraţiile lui independenţa şi prestigiul justiţiei, fostul preşedinte a subliniat nevoia unor dezbateri profunde pe tema Justiţiei pentru că sistemul este departe de a fi perfect.

"Deocamdată e punctul de vedere al Inspecţiei Judiciare, n-am niciun dubiu că va fi validat de CSM, dar justiţia să se obişnuiască că e subiect de dezbatere. Justiţia nu este indiferentă cetăţenilor şi a utiliza Inspecţia Judiciară ca pe o măciucă, oricine deschide gura şi rosteşte cuvântul justiţie, imediat o taxare din partea CSM, nu arată decât că oamenii din justiţie se simt slabi. Ei trebuie să accepte dezbaterea publică despre justiţie.

Eu am avut o calitate care nu mi-a permis să o fac, dar acum sunt un om liber care nu mai are constrângerile funcţiei, mă simt la fel de liber ca orice cetăţean, jurnalist să vorbească despre justiţie. Eu aş fi vrut să provoc o discuţie profundă pentru că ceea ce încearcă a ni se arăta, o justiţie perfectă, liberă de orice constrângere, nu este tocmai adevărat. Ori justiţia trebuie perfecţionată şi nu trebuie să spunem că aici a ajuns justiţia şi acum nu îi mai rămâne decât să îşi afişeze brutalitatea", a afirmat Traian Băsescu.

În opinia fostul preşedinte al României, omul este "ca o gâză" în raport cu instituţiile statului, iar singura lui pavăză este Constituţia şi drepturile omului, de aceea respectarea acestora este de o importantă crucială.

"Aş vrea să mai spun un lucru în care cred mult: în raport cu omul, cu individul, că e deputat, că e cetăţean, fost ministru, indiferent cine e omul, instituţiile statului sunt extrem de puternice, omul este o gâză în faţa instituţiilor statului, singura pavăză pe care o are omul este Constituţia şi drepturile omului - dreptul la demnitate, la apărare, la libertate etc. Deci, asta e singura pavăză şi aşa cum au trebuit 10 ani să conştientizăm cât e de important să avem o justiţie independentă de influenţă politică, cred că am ajuns la stadiul în care trebuie să îi conştientizăm pe români cât de important e să li se respecte drepturile când discutăm de raporturile lor cu justiţia, şi cu instituţiile statului, sănătatea şi aşa mai departe.

Sunt lucruri pe care cred că avem dreptul să le discutăm, iar eu sunt capabil să pun la dispoziţie experienţa mea de 10 ani în a privi la aceste instituţii fie că vorbim de justiţie, fie că vorbim de structuri de securitate naţională şi vă spun clar: nu sunt perfecte, şi trebuie să continue să evolueze. Dacă aceste instituţii îşi imaginează că pot să afişeze o perdea, un film, în care care să arate că sunt perfecte şi ele nu mai au nimic de făcut este incorect, nu sunt perfect democratice", a continuat Traian Băsescu.

De altfel, fostul preşedinte a denunţat din nou modul în care procurorii şi judecătorii înţeleg să aplice măsura arestului preventiv în raport cu inculpaţii.

"Eu sunt un adversar declarat al arestului preventiv pentru că, odată ţinut un om 3-4-5 luni în arest, ce va face judecătorul care va judeca pe urmă fondul?! Se va simţi nevoit să fie solidar cu colegul şi să-l sancţioneze cumva şi dacă nu e vinovat în aşa fel încât să acopere cele 4-5 luni de arest preventiv. Procurorii nu arestează, arestează judecătorii. Problema este care sunt raporturile între judecători şi procurori. Problema este cum aplici noul Cod Penal? Cu toată brutalitatea sau îl aplici cu discernământ? Dacă a falsificat probe sau a ucis, dacă e într-o bandă de asta de crimă IT, într-o bandă de crimă organizată, de comercializare de carne vie, sigur, trebuie să îl arestezi. Dar unu care e reclamat pentru un act de corupţie din 2011, după ce ai adunat probele, după ce ai trimis rechizitoriul în instanţă, pentru ce îl mai ţii arestat?", întreabă Traian Băsescu.

Fostul preşedinte a mai precizat că din declaraţiile unor oameni propuşi pentru arestare preventivă, date în faţa judecătorului, reiese că procurorii le-au cerut să spună ceva despre Băsescu pentru a scăpa de închisoare.

"Mi se pare deranjant. Eu cred că la asta ar trebui să se sesizeze imediat Inspecţia CSM. Dacă vreun procuror vrea să ştie ceva, mă duc eu şi îi spun din ceea ce pot să îi spun din mandatul meu, nu să îl întrebe pe unul care e suspectat de fraude. Sunt unii care caută scalpuri să pună la cingătoare - eu l-am făcut pe X, eu l-am făcut pe Y, eu l-am arestat. Nu cred că pe fond acesta este sistemul", a mai declarat Traian Băsescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne