Băsescu va propune în CE un plan de salvare a fondurilor europene necheltuite

Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)

Liderii europeni vor susţine, vineri şi sâmbătă, ultimul summit din acest an al Consiliului European, având printre subiectele principale din agendă planul de investiţii de 315 miliarde de euro propus de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, relatează Hotnews.

Oficialii de vârf europeni ar putea dezbate propunerea Slovaciei de a se prelungi cu un an perioada admisă pentru utilizarea fondurilor de structurale pentru perioada 2007-2013. România va fi reprezentată la Bruxelles de preşedintele Traian Băsescu, care va propune un plan privind utilizarea fondurilor Uniunii Europene.

Comitetul Regiunilor a propus în acest sens că, de principiu, cofinanţările naţionale destinate fondurilor structurale să fie scoase din calculul deficitului bugetar, în mod similar celor destinate Planului de Investiţii propus de Juncker.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu va propune, în condiţiile în care România are 9-10 miliarde de euro alocaţi, ca statele care au bani necheltuiţi să contribuie cu propriile proiecte neterminate la Planul propus de preşedintele CE.

În condiţiile propuse de şeful statului, fondurile care nu vor fi cheltuite la sfârşitul anului 2015 pot fi folosite până în 2017 pentru implementarea proiectelor care nu au fost licitate sau care sunt în derulare dar nu au fost terminate până la sfârşitul exerciţiului bugetar din acest an.

”Având în vedere procesul redus de absorbţie, raportat la faptul că ne aflăm în ultimul an al exerciţiului bugetar care s-a încheiat, faptul că mai avem încă 9-10 miliarde de euro alocaţi şi necheltuiţi încă, mă gândesc să propun, sigur acest lucru trebuie băgat în maşinăria Comisiei, dar mă gândesc să propun ca statele care au bani necheltuiţi să contribuie cu propriile proiecte neterminate la acest program, adică să nu ni se ia banii şi dacă la sfârşitul anului 2015 vom mai avea 4-5 miliarde necheltuiţi, ei să fie consideraţi ca fiind în acest program şi România să-şi poată continua, până în 2017, implementarea proiectelor care au fost licitate până la sfârşitul exerciţiului bugetar, 31 decembrie 2015, sau proiecte care sunt în derulare şi care nu au fost terminate, să nu ni se ia banii şi să fie consideraţi introduşi în acest program”, a notat administraţia prezidenţială.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Băsescu a explicat că în acest fel s-ar putea salva cât mai mult din banii alocaţi României pentru exerciţiul bugetar care se încheie, adăugând că va deschide acest subiect direct cu Jean-Claude Juncker şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

”Sigur, este o procedură complicată, dar dacă există bunăvoinţă şi eu voi lansa acest subiect cu ocazia acestui Consiliu, poate că, cu sprijinul Parlamentului, care ar trebui să modifice Regulamentul de utilizare a banilor destinaţi fondurilor structurale, a Parlamentului European, cu sprijinul Comisiei Europene, cu înţelegerea statelor donatoare care nu şi-ar mai primi banii înapoi poate reuşim să salvăm cât mai mult din banii alocaţi României pentru exerciţiul bugetar care se încheie. Mai am şi alte idei, dar să vedem. Oricum, pentru salvarea banilor pe care, eventual, am reuşi să nu-i cheltuim, le voi discuta cu Jean-Claude Juncker, cu Donald Tusk şi cu ceilalţi, în mod deosebit cu contributorii şi poate în perioada următoare Guvernul, depunând documentaţii în sprijinul a ceea ce voi susţine, să reuşim să oprim dezangajarea consistentă, previzibilă la sfârşitul acestui an”, a explicat Traian Băsescu.