Bătaia, ruptă din rai? Peste 6000 de copii agresaţi în ultimele şase luni în România

În 4 din 10 familii din România părinţii recunosc că folosesc violenţa fizică, în alte 2 din 10 familii copilul este insultat, înjosit sau ameninţat, spun cifre făcute publice după ce cazul Bodnariu a readus în discuţie problema violenţei asupra copiilor.
(Photos.com)

În contextul în care intensa mediatizare a cazului Bodnariu i-a făcut pe mulţi să remarce că privim "peste gard" la ceea ce fac norvegienii, în timp ce la noi în ţară mii de copii sunt traficaţi, bătuţi, agresaţi verbal etc., cifrele făcute publice de autoritatea noastră de Protecţia Copilului arată că peste 6000 de copii din România au fost abuzaţi, exploataţi sau neglijaţi de familiile lor în primele şase luni ale anului trecut.

Astfel, în primele luni ale anului 2015 au fost reclamate 6736 de situaţii de abuz asupra copilului, din care 6248 s-au petrecut în cadrul familiei. De asemenea, autorităţile spun că aceste cazuri sunt în creştere faţă de anii anteriori, potrivit digi24.ro.

Şi aceasta este doar statistica oficială. Care este în realitate cifra într-o ţară unde se crede că bătaia este ruptă din rai iar copiii nu îşi cunosc drepturile, este greu de aflat.

Cele mai multe cazuri de abuz au fost înregistrate în regiunea de sud - est, unde 1710 copii au fost supuşi unei forme de abuz. La polul opus regiunea cu cele mai puţine cazuri este Bucureşti - Ilfov, unde Protecţia Copilului a intervenit în cazul a 352 de copii.

De asemenea, pentru 1435 de copii s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă, măsură la care, în România, autorităţile recurg doar în cazurile grave, când se constată că viaţa copilului e pusă în pericol. Doar în 261 de cazuri din cele 1435 s-a iniţiat urmărirea penală a părinţilor agresori.

Potrivit reprezentanţilor statului, copiii cad victime mai multor tipuri de abuz. Cea mai răspândită formă e cea a neglijării. 70% dintre copii au căzut victimă neglijenţei, 13%, au fost abuzaţi emoţional, 8%, au fost abuzaţi fizic sever, iar 141 de copii au fost abuzaţi sexual.

La rândul său, într-o postare pe blog, judecătorul Cristi Danileţ arată că în 4 din 10 familii din România părinţii recunosc că folosesc violenţa fizică, iar în alte 2 din 10 familii copilul este insultat, înjosit, ameninţat cu bătaia.

"1 din 200 de părinţi îşi abuzează sexual copilul. 8 din 10 copii declară că sunt bătuţi de părinţi. 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi şi 33 % că sunt jigniţi de profesori.", scrie Danileţ, citând date din Studiu – abuzul şi neglijarea copiilor.

De câte ori nu auzim justificări de tipul: „unde dă tata, creşte”, „bătaia e ruptă din rai” şi „eu te-am făcut, eu te omor”…. Ei bine, sunt sigur că unii dintre noi nu ştiu că de vreo 12 ani încoace legislaţia noastră interzice „pălmuţa la funduleţ” de acasă sau „întinde palma să îţi dau cu liniarul!” la şcoală. Astfel, art. 95 din Legea 272/2004 spune:

Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă (…) atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii.", precizează judecătorul.

Danileţ mai subliniază că legislaţia românească în materie de ocrotire a copilului este la fel de drastică ca a altor state şi zeci de mii de copii au fost luaţi, în urma abuzurilor, de lângă părinţi. Însă nimeni nu iese în stradă pentru ei.

"Eu vă spun că azi numărul copiilor luaţi de autorităţile române de lângă părinţii lor este de 57.000. Şi nu face nimeni nici petiţii, nici manifestări de stradă... Apropo, vă imaginaţi ce înseamnă un `abuz sexual asupra copilului`?! Ce efecte teribile are pentru el?! Şi încă nu ştim numărul real al acestor abuzuri, ci doar al celor raportate...", mai adăuga Danileţ.