Washington D.C. este deseori descris sub numele de “Mlaştina” din cauza corupţiei deseori observate în guvernul federal. Însă un eveniment bizar a amintit în această săptămână că o parte a oraşului este construit de fapt pe un fost teren mlăştinos.
Reporterul Steve Herman de la Vocea Americii a postat fotografii cu o dolină tot mai mare apărută în partea de nord a peluzei Casei Albe, notând că dolina este “în mod vizibil mai mare” decât a fost duminică sau luni.
Nu este pentru prima dată când o dolină se formează în capitala Statelor Unite, însă este pentru prima dată când se formează în apropierea Casei Albe.
În anii recenţi, câteva doline s-au deschis pe teritoriul oraşului. În cele mai recente cazuri, un autobuz pentru elevi a rămas blocat într-o dolină în 2017 şi, în luna martie a acestui an, o altă dolină a forţat un grup de rezidenţi să abandoneze două locuinţe.
Casa Albă a fost construită începând cu anul 1792 şi a fost ocupată pentru prima dată în iunie 1800 de către preşedintele John Adams. Cu excepţia câtorva ani după incendierea Washingtonului de către forţele britanice în 1814, Casa Albă a fost de atunci sediul preşedintelui Statelor Unite.