Blaga: În momentul în care va candida la prezidenţiale, Macovei va fi radiată din PDL

Vasile Blaga, preşedinte PDL
Vasile Blaga, preşedinte PDL (Epoch Times România)

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat vineri că în momentul în care europarlamentarul Monica Macovei va candida oficial ca independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie, potrivit prevederilor Statutului PDL, aceasta va fi automat radiată din rândurile membrilor partidului, potrivit Mediafax.

„Avem un statut foarte clar, care spune la articolul 20 că, în momentul în care domnia sa va candida independent, automat este la radiere, la capitolul radieri, va fi radiată din rândurile membrilor Partidului Democrat, este radiată automat şi acest articol este prins în statut”, a subliniat Vasile Blaga.

„Am spus din primul moment că da, mai ales că domnia sa nu a fost oprită niciun moment să participe la o competiţie internă în partid. Eu nu ştiu un alt candidat în afara domnului Iohannis care să fi fost desemnat mai democratic de propria structură politică, şi aici mă refer la Alianţa Creştin Liberală şi de marele partid liberal. Pe de o parte, a fost competiţia internă câştigată de Cătălin Predoiu şi a fost etapa a doua, aşa cum ne-am înţeles, între PDL şi PNL - o competiţie între domnul Cătălin Predoiu şi domnul Iohannis. Ce ne bucură pe noi, azi, este că noi toţi, în frunte cu domnul Predoiu, suntem azi cei mai mari suporteri ai domnului Iohannis şi vom fi în această campanie”, a mai precizat preşedintele PDL.

Amintim că europarlamentarul PDL Monica Macovei şi-a anunţat, pe 5 august, intenţia de a intra în cursa pentru scaunul de la Cotroceni. Deşi s-a lovit de refuzul ferm al conducerii partidului de a fi inclusă în procesul de selecţie a candidaţilor pentru prezidenţiale, Macovei nu a putut fi oprită. Fostul ministru al Justiţiei a argumentat, în cadrul unui discurs către naţiune, că este determinată să lupte pentru România, care se află acum la răscruce şi riscă să se întoarcă cu 10 sau 20 de ani în urmă.

Monica Macovei a declarat, joi, că va lua în scurt timp o decizie în ceea ce priveşte relaţia sa cu formaţiunea democrat-liberală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne