Blocajul din Europa s-ar putea prelungi după alegerile din Germania

Financial Times.
Financial Times. (SHAUN CURRY / AFP / Getty Images)

La Bruxelles şi Paris, Londra şi Washington, opinia generală este că nimic nu poate fi decis înainte de 22 septembrie, pentru a nu perturba planurile de realegere a cancelarului german Angela Merkel, potrivit cotidianului britanic Financial Times.

Probleme controversate ca progrese spre o uniunea bancară a zonei euro cu o autoritate de decizie comună sunt în aşteptare. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte elaborarea unui nou program de ajutor pentru Grecia pentru a oferi o mai mare reducere a datoriei sau orice altceva care ar putea fi finanţat din banii contribuabililor germani.

Situaţia îi convine de minune cancelarului Merkel, al cărei instinct este de a neutraliza orice indicii de potenţială controversă astfel încât popularitatea ei să readucă la putere coaliţia ei de centru dreapta. În ciuda faptului că Merkel conduce în sondaje, rezultatul scrutinului nu este încă 100% sigur, deşi şansele unei victorii a opoziţiei par mai puţin probabile ca oricând.

Referitor la scenariul european privit de la celălalt capăt al telescopului, dinspre Berlin, ideea este că toată lumea ezită să facă o mişcare până când nu va şti cine va câştiga alegerile. Aceasta este în special valabil în Franţa, cel mai apropiat partener european al Germaniei şi al cărui sprijin este esenţial la Berlin pentru orice viitoare iniţiativă.

Preşedintele francez François Hollande (socialist) pare să mizeze pe faptul că aliaţii săi din Partidul Social Democrat (SPD) se vor alătura democraţilor creştini (CDU) ai cancelarului Merkel într-o 'mare coaliţie' de guvernare. Aceasta i-ar putea da preşedintelui francez mai multă susţinere pentru o agendă procreştere în zona euro.

În urmă cu un an, o mare coaliţie la Berlin părea cel mai probabil rezultat. Dar SPD nu înregistrează nici o creştere în sondaje, în timp ce partenerii preferaţi ai dnei Merkel - liber-democraţii, cu care se află în prezent în coaliţie - au întrunit suficient sprijin pentru a reveni în Bundestag. Pentru prima dată, pare ca şi cum actualul regim ar putea continua.

O mare coaliţie nu este neapărat o soluţie pentru un guvern stabil, deşi 52% dintre alegătorii germani sunt în favoarea unui astfel de rezultat.

Prioritatea pentru alegătorii SPD este de a cheltui banii pe diminuarea presiunilor sociale şi investiţiile în infrastructură. Nu vor exista cheltuieli de deficit. Partidul este de asemenea în favoarea unei scheme garantate de rambursare a datoriilor pentru zona euro.

Adevărul este că fără o mare schimbare politică, oricine câştigă la Berlin nu se va grăbi pentru reforme în restul zonei euro, în special dacă aceasta înseamnă o schimbare de tratat, apreciază publicaţia citată. Iar Berlinul nu va acţiona în niciun domeniu atât de controversat precum crearea unui fond comun pentru bănci sau în ceea ce priveşte obligaţiunile din zona euro fără o modificare prealabilă a tratatului.

Alegerile europene din 2014, plus cele municipale din Franţa, numirea unui noi Comisii Europene şi apoi alegerile din Marea Britanie, în 2015, toate indică o amânare prelungită a unei schimbări importante în guvernarea zonei euro sau a Uniunii Europene. Apoi, va exista un an de respiro, în 2016, înaintea unei potenţiale 'furtuni perfecte' în ciclul electoral din 2017, când atât Franţa, cât şi Germania vor reveni la urne şi când este posibil ca Marea Britanie să organizeze referendumul privind apartenenţa la UE. Prin urmare, 2016 ar putea singura şansă pentru o potenţială schimbare de tratat. Totuşi, pieţele nu vor aştepta să se desfăşoare un ciclu electoral atât de extins. Dacă vor fi cuprinse de un nou puseu de nervozitate, în special dacă acesta va afecta economiile mai mari, precum Spania, Italia sau Franţa, atunci întreaga agendă va trebui accelerată. În această situaţie, presupunând că va fi realeasă, doamna Merkel ar putea fi mai dornică decât Hollande să treacă la acţ

iune.