Bucureşti, o “căruţă“ cu şapte vizitii

Soluţia unui Bucureşti condus de un singur primar începe să prindă din nou contur în spaţiul public, dar este ignorată cu desăvârşire de clasa politică tocmai pentru că reduce aparatul administrativ în care profesioniştii sunt puţini.
Bucureştiul văzut de la etajul 21 al Hotelului Intercontinental.
Bucureştiul văzut de la etajul 21 al Hotelului Intercontinental. (Epoch Times România)

Au trecut deja două luni din 2016. An electoral, atât pentru locale, cât şi pentru parlamentare. Campania electorală pentru locale a început deja de la începutul anului, atât pe reţelele de socializare, cât şi în outdoor. În mediul on-line, activiştii de partid sunt omniprezenţi, sufocă grupurile, mai ales cele ale mişcărilor civice, cu postări agresive care, de cele mai multe ori, enervează.

De partea cealaltă, cetăţenii s-au săturat de politicieni, asta cel puţin conform rezultatelor din ultimele sondaje, dar, chiar şi aşa, sunt tentaţi să aleagă tot între stânga şi dreapta. Asta în ciuda faptului că, cel puţin la nivel declarativ, i-ar încânta şi varianta unui candidat independent, dar în care nu au încredere sau îl suspectează că e al lui x sau y.

Problema de bază a alegătorului român este lipsa culturii electorale. Alegătorii nu citesc programele candidaţilor, motiv pentru care nu cunosc viziunea (dacă există), ci se focusează pe notorietatea candidatului şi nu a competenţei, aşa cum ar fi normal. Un argument că bucureştenii şi, în general, românii votează notorietatea candidatului îl reprezintă scrutinul din anul 2000, când cetăţenii l-au ales pe Traian Băsescu primar general, dar au votat un consiliu majoritar PSD. După mai bine de zece ani de la mandatul lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei, puţini sunt cei care au uitat tensiunile uriaşe dintre edil şi consilieri, după ce aproape 80% dintre proiectele acestuia au fost respinse de majoritatea din Consiliul General. Situaţia explozivă a continuat cu acţiunile în instanţă ale lui Traian Băsescu, care a atacat opt hotărâri luate de consilieri, iar instanţa i-a dat dreptate fostului primar în şapte speţe. Totul a culminat cu dizolvarea Consiliului General.

Orgoliile politice au făcut în continuare ca proiecte importante pentru Bucureşti să zacă în sertarele Consiliului, în timp ce oraşul semăna tot mai mult cu un mort aflat pe ultimul drum: jelit de cetăţeni, gol pe interior, dar fardat la exterior. Fiecare edil, indiferent că e de sector sau general, a venit cu fel de fel de idei, care de care mai fanteziste, dar niciuna menită să ajute cu adevărat. Ultimii zece ani s-a lucrat intens la înfrumuseţare şi prea puţin la infrastructură.

Situaţia nu s-a schimbat foarte mult nici în 2016, pentru că oraşul se confruntă în continuare cu eternele găuri negre care secătuiesc bugetul în fiecare an: RADET şi RATB, dar toate primăriile au investit 600 de milioane de euro în panseluţe, coşuri de gunoi şi băncuţe. În plus, a mai apărut un mamut: Clubul Sportiv Municipal Bucureşti, pentru care, în bugetul din 2016, s-au alocat 10.000.000 de euro.

În lumina ultimelor rapoarte ale Curţii de Conturi, care demonstrează cum sute de milioane de euro au fost risipite în mai puţin de zece ani, dar şi a raidurilor DNA în primăriile de sector, a fost readusă în discuţie o problemă care s-a mai dezbătut, dar abandonată destul de rapid: Bucureştiul să fie condus de un singur primar.

Este clar că aşa nu mai merge, iar una dintre soluţiile viabile ar fi reorganizarea administrativă a Municipiului Bucureşti.

De unde plecăm? În prezent, “organigrama” oraşului prevede şapte primari (şase de sector şi unul general), opt viceprimari şi peste 200 de consilieri, aleşi din patru în patru ani.

Prin dezvoltarea din ultimii 35-40 de ani a oraşului, actuala configurare a Bucureştiului nu mai corespunde cu împărţirea făcută în anul 1979. Astfel, cele şase sectoare ar trebui “fărâmiţate” în mai multe bucăţi. O variantă interesantă ar fi ca actualele cartiere să devină noile sectoare ale oraşului de pe malul Dâmboviţei. La ora actuală, se cunosc 47 de cartiere: 13 Septembrie, Aviatorilor, Aviaţiei, Balta Albă, Băneasa, Berceni, Bucureştii-Noi, Centru Civic, Centrul istoric, Colentina, Cotroceni, Crângaşi, Dămăroaia, Dealul Spirii, Domenii, Dorobanţi, Dristor, Drumul Taberei, Dudeşti, Ferentari, Floreasca, Gara de Nord, Ghencea, Giuleşti, Griviţa, Iancului, Militari, Moşilor, Muncii, Obor, Olteniţei, Pajura, Pantelimon, Pipera, Primăverii, Romană, Rahova, Ştefan cel Mare, Tei, Timpuri Noi, Tineretului, Titan, Unirii, Vatra Luminoasă, Victoriei, Vitan şi Văcăreşti.

Cele 47 de sectoare ar trebui conduse de consilieri municipali, aleşi prin vot direct de cetăţeni, iar cei 47 de consilieri municipali ar forma şi Consiliul Municipal, condus de Primar, ales şi el tot de cetăţeni.

Spre deosebire de Consiliul Municipal, care, ca şi acum, va reprezenta latura politică, trebuie creată o a doua structură, cea executivă. Cabinetul Primarului, aşa cum l-am denumit, trebuie format din consilieri primari, numiţi de edil, dar care să nu aibă legătură cu politicul, ci să fie specialişti pe principalele domenii ale unui oraş: utilităţi, transport public, salubritate, sănătate, apărare şi protecţie civilă, urbanism, patrimoniu, mediu, cultură&sport, învăţământ, spaţiu locativ, juridic, licitaţii.

În noua organigramă, membrii Cabinetului Primarului au atribuţii în elaborarea strategiilor de dezvoltare a oraşului, în timp ce rolul Consiliului Municipal este acela de a vota proiectele propuse de Cabinet, dar şi de a trimite către acesta o centralizare a problemelor sesizate de cetăţeni, tocmai pentru a fi luate în calcul în strategia de dezvoltare. La nivel de sector, aparatul de specialitate al consilierului municipal se va ocupa de protecţia socială, autorizaţii de construcţie pentru lucrări uşoare (modificări interioare apartamente, balcoane la parterul imobilelor).

Prin aceste schimbări, se pune capăt unei stări de anormalitate instaurată în administraţiile locale şi centrale în care foşti mecanici auto, strungari, ospătari sau şoferi să se ocupe de elaborarea unor acte normative care ar trebui, în practică, să ajute la dezvoltare şi prosperitate.

Problema “Un primar pentru un oraş” nu poate fi tranşată decât printr-un referendum local, în care cetăţenii să răspundă la întrebarea „Sunteţi de acord ca Municipiul Bucureşti să fie condus de un singur primar?” Sigur, înaintea organizării acestei consultări populare, proiectul trebuie explicat într-un limbaj simplu, pentru ca mesajul să fie înţeles de absolut toţi cei care merg să-şi exprime o opţiune sau alta.

Argumente pro un singur primar:

* Fluidizarea şi transparentizarea actului administrativ;

* Reducerea cheltuielilor aparatului administrativ;

* Existenţa unui singur ordinator de credit;

* Bugetul unic poate finanţa programe vitale pentru întregul oraş (modernizarea sistemului de ţevi al RADET, retehnologizarea RADET, construcţia de parcări, reorganizarea RATB etc.);

* Avantajul unităţii decizionale;

* Dezvoltarea peisagistică unitară a întregului oraş (ex. primarul sectorului 3 a luat decizia de a înlocui plăcuţele cu numele străzilor, cele vechi fiind înlocuite cu unele noi, care pot fi citite cu greutate şi de cei cu văzul foarte bun, bordurile roz din sectorul 3, copacii iluminaţi din sectorul 4 etc., flori multe în câteva sectoare, aproape absente în altele);

* Eliminarea derogărilor de la Planul Urbanistic General, care stabileşte care sunt regulile de urbanism din oraş;

* Eliminarea suprapunerii prerogativelor primarilor care oferă posibilitatea de anulare reciprocă a iniţiativelor/deciziilor şi duce, în final, la haos.

Cum este la ei

Pentru a ne putea face o idee despre sistemul administrativ al Capitalei, să facem o scurtă trecere în revistă a ceea ce există în principalele capitale europene.

Londra (1572 km²)

Este împărţită în 33 de cartiere sau boroughs, cum le spun britanicii: 32 boroughs şi City of London, adică centrul vechi al oraşului. Structura administrativă a capitalei Regatului este formată din Greater London Authority, Primar, London Assembly şi cele 32 de consilii locale. Greater London Authority este responsabilă de planificarea strategică, de poliţie, pompieri, transport şi dezvoltare economică. La rândul ei, Greater London Authority este formată din două puteri executive: Primar şi London Assembly. Aceasta din urmă, formată din 25 de membri, urmăreşte activitatea primarului şi are autoritatea de a respinge propunerile bugetare ale acestuia. Consiliile locale ale celor 32 de sectoare, alese o dată la 4 ani, se ocupă de planificare locală, servicii sociale, drumuri locale şi colectarea deşeurilor.

Paris (90 km 2)

Capitala Franţei este împărţită în douăzeci de arondismente, numerotate în spirală, cu primul arondisment în centrul oraşului. Primarul Parisului nu este ales direct, ci de cei 163 de membri ai Consiliului Parisului, din rândul acestora. Locuitorii fiecărui arondisment îşi aleg reprezentanţii în Consiliu, numărul de locuri fiind stabilit în funcţie de numărul locuitorilor din respectivul arondisment. Numărul minim este de 10, iar cel maxim 36. În istoria Parisului au existat situaţii în care consilierul cu cele mai multe voturi primite nu a fost ales primar, ci un alt candidat, decis de majoritatea din Consiliu. La rândul lor, cele 20 de arondismente au propria primărie şi propriul consiliu, ales în mod direct. Membrii Consiliului de Arondisment nu au voie să facă parte şi din Consiliul Parisului.

Madrid (607 km²)

Metropola este împărţită în 21 de districte, care, la rândul lor, sunt subdivizate în 128 de cartiere (barrios). Structura administrativă a oraşului este formată din El Pleno (Plenul Consiliului local); Junta de gobierno de Madrid (Consiliul Local) şi Junta municipal de distrido (consiliul municipal al districtului). El Pleno este organul de reprezentare politică a cetăţenilor în guvernul municipal şi este format din primar, viceprimar, secretar şi alţi opt membrii desemnaţi de primar, care au competenţe specifice, legate de mediu, finanţe, administraţie publică, urbanism, locuinţe, siguranţă şi mobilitate, lucrări şi spaţii publice, arte, economie, locuri de muncă, participare cetăţenească, familie ori servicii sociale. Consiliul Local este format din 57 de consilieri, aleşi din patru în patru ani de locuitorii Madridului, din rândul cărora se alege primarul. Junta municipal reprezintă ultima verigă a Consiliului Local şi are competenţe legate strict de sprijinirea participării cetăţeneşti şi de transmiterea problemelor şi nevoilor acestora către consiliul local al capitalei.

Berlin (892 km 2)

Capitala Germaniei este împărţită în 12 sectoare (Bezirk), fără statut independent cu puteri administrative limitate şi se supun Senatului Berlinului (Consiliu local). Fiecare sector are în componenţă mai multe localităţi (96 în total), cu origini în municipalităţile mai vechi care au precedat formarea Marelui Berlin şi au fost încorporate în oraş. Sectoarele sunt administrate de consilii (Bezirksamt), formate din cinci consilieri (Bezirksstadträte), inclusiv primarul sectorului (Bezirksbürgermeister). Consiliul sectorial este ales de adunarea sectorială (Bezirksverordnetenversammlung). Primarii din cele 12 sectoare se reunesc în Rât der Bürgermeister (consiliul primarilor), condus de primar, care se consultă cu Senatul Berlinului.

Amsterdam (219 km²)

Ultima reformă majoră administrativă a oraşului, în 2010, a făcut ca Amsterdamul să aibă opt cartiere (stadsdelen). Din 2014, sistemul cartierelor a fost menţinut, însă consiliile locale şi-au pierdut mult din autonomie, fiind înlocuite de consilii districtuale, membrii fiind aleşi în mod direct. Amsterdam este guvernat de un consiliu municipal, un consiliu executiv municipal şi un primar (Burgemeester). Primarul este un membru al consiliului executiv municipal, dar are şi responsabilităţi individuale în menţinerea ordinii publice.

Roma (1285 km²)

Metropola italiană este împărţită în 15 municipii şi este condusă de primar şi Consiliul Local, format din 48 de membri. Este condus de un primar şi un consiliu (Assemblea Capitolina) format din 48 de membri.

Cum a fost la noi: Judeţul, pârgarii şi primarii

Totuşi, o incursiune în istoria oraşului ne-ar ajuta, poate, să observăm drumul sinuos al administraţiei bucureştene.

Prima menţiune documentară pentru un “primar” al oraşului Bucureşti datează de la 13 mai 1563 şi îl are în prim plan pe un Judeţul Necula a lui Bobanea şi pe cei 12 pârgari, predecesorii consilierilor de astăzi.

Documentele acelor vremuri scot la iveală numele altor nouă judeţi: Stan (26 mai 1577 şi 30 mai 1859), Caloian (28 noiembrie 1580), Vâlcan (15 februarie 1590), Sima (26 ianuarie 1592), Vlad (18 iulie 1628), Dragotă (6 septembrie 1667 şi 12 iunie 1668), Toma (9 mai 1677), Stoica (11 octobrie 1693), Şerban (10 martie 1699). Această formulă (judeţ-pârgari) se regăseşte în administraţia Bucureştiului până la domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), când judeţul este înlocuit cu marele agă, cel care era reprezentantul voievodului la nivel local.

În epoca fanariotă, ordinele domnitorilor sunt executate de agă, pentru centrul oraşului, şi de spătar, pentru mahalale. Odată cu adoptarea Regulamentului Organic (1831), locuitorii Bucureştiului recapătă dreptul de a-şi alege reprezentanţii locali. În cartea sa “Bucureştii în date, întâmplări şi ilustraţii”, Radu Olteanu relatează că, în noiembrie 1831, locuitorii oraşului, cu vârstă peste 25 de ani şi o avere de minim 5000 lei, sunt chemaţi să-i aleagă pe cei 80 de deputaţi (câte unul la fiecare 30 de alegători), pentru un mandat de trei ani. Deputaţii alegeau pe cei cinci membrii ai Sfatului Orăşenesc, numiţi mădulari, şi alţi doi supleanţi în fiecare an, în luna octombrie. Dreptul de a fi ales nu revenea oricui, ci doar acelora cu vârstă de cel puţin 30 de ani şi o avere mişcătoare de 20.000 lei, precum şi străinii care se lepădau de orice protecţie străină”.

De precizat că primul buget al Bucureştiului datează tot din perioada în care oraşul era guvernat de generalul rus Pavel Kisselef, în anul 1831. Bugetul alocat a fost de 330.000 franci, la capitolul venituri, şi 210.000 franci la capitolul cheltuieli, aceleaşi valori fiind valabile şi în următorii doi ani. Diplomatul francez Bois le Comté susţine că bugetul Bucureştiului era cât al tuturor celorlalte oraşe la un loc din Ţara Românească şi a înregistrat un excedent în valoare de 120.000 franci.

Plăşi, culori, sectoare, raioane şi iar sectoare

Dacă din punct de vedere al evoluţiei funcţiei de conducere am văzut cum a stat oraşul, urmează o incursiune în evoluţia administrativă. Plăşile (Broşteni, Gorganul, Podul Mogoşoaiei, Târgul din Lăuntru şi Târgul de afară), împreună cu cele 80 de mahalale reprezintă prima formă de organizare administrativă a Bucureştiului, ce datează de la 1789, din timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat.

La 28 august 1828, Sublocotenentul Sernskant şi topograful său, Kuzmin, demarează întocmirea Planului oraşului Bucureşti şi al împrejmuirilor acestuia în care celor cinci plăşi le erau atribuite câte o culoare: Albastru - pentru Broşteni, Verde - pentru Gorgan, Galben - pentru Podul Mogoşoaiei, Roşu - pentru Târgul din Lăuntru şi Negru - pentru Târgul de afară.

Legea Comunală este adoptată la 31 martie 1864, în urma căreia Bucureşti este declarat comună urbană a judeţului Ilfov, iar conducerea este asigurată de primarul din fruntea Consiliului comunal. La 1 iulie, Legea Comunală, elaborată de Mihail Kogălniceanu după model francez, intră în vigoare cu câteva modificări în care, pentru prima dată, apare ca instituţie Primăria oraşului Bucureşti. Întâiul edil, generalul Barbu Vlădoianu, un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ajutoarele lui Barbu Vlădoianu au fost: Pavel G. Tetorian, Hristea Polihroniade, Nic. Golescu, Ghiţă Gherasi, Mihail Căpăţâneanu, Alex. I. Boronescu.

La 25 septembrie 1925 apare Decretul Regal nr. 2465 prin care Comuna rurală Bucureşti era ridicată la rang de municipiu, alături de alte 16: Arad, Braşov, Brăila, Cernăuţi, Cetatea-Albă, Chişinău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Sibiu, Târgu-Mureş şi Timişoara.

După mai puţin de jumătate de an, în 7 februarie 1926, a fost publicată Legea pentru Organizarea Administraţiunii comunale a oraşului Bucureşti prin care urbea era împărţită în patru “culori”: Galben, Negru, Albastru şi Verde. Conform articolului 1, sectoarele sunt administrate de Consilii Comunale, cu personalitate juridică, care percep taxe, impozite şi contribuţii la toate persoanele domiciliate pe teritoriul acestora. Conducerea noii structuri administrative (primar, viceprimar şi secretar) era aleasă de membrii Consiliului Comunal.

La 11 septembrie 1929, apare Legea 167, „Legea pentru Organizarea Administraţiunii Municipiului Bucureşti”, care stabileşte un sistem administrativ unitar pentru fiecare dintre cele patru sectoare: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru şi Sectorul IV Verde. Fiecare sector este condus de un primar, numit de consilieri, iar aceştia sunt aleşi de cetăţeni. Consilierii şi primarii celor 4 sectoare alcătuiesc Consiliul general al Municipiului, care alege primarul şi cele două ajutoare de primar.

Actul normativ de la 27 martie 1936, a adus unele modificări pentru Bucureşti, prin care sectoarele nu mai aveau buget propriu, iar regulamentele, dispoziţiile, hotărârile, reveneau în atribuţia Municipalităţii. Prin această mutare, primarul de sector nu mai era gospodarul ci doar punea în executare ceea ce i se transmitea de la centru.

Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române aprobă legea de reorganizare administrativ-teritorială a ţării, din care nu avea cum să scape Bucureştiul. Capitala nu mai avea sectoare, ci era împărţită în opt raioane: 30 Decembrie (Ziua Republicii), 1 Mai (Ziua Muncii), 23 August (Ziua Naţională), Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, V. I. Lenin (primul lider al URSS), 16 Februarie şi Griviţa Roşie. Bucureştiul era condus prin Sfatul Popular.

Această formă de administrare va dura până în anul 1968, când raioanele au fost înlocuite de opt sectoare, pentru ca, în 1979, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 28 din 1 august, să aibă loc ultima modificare la nivel de structură administrativă. Practic, din acel an, se cunosc cele şase sectoare ale Capitalei.