_rsz_small.jpg "Interviul care doare")
Şi dacă vine Paştele, vine cu binecunoscuta uzură. S-a împământenit deja aşa, de ceva decenii bune, Iepuraşul de Paşti îşi cere “jertfele” sale de alergătură. Nefiind în stare să ne ajute, ca-n poveşti, cu ceva performanţe de fugă cu viteza gândului, încercăm pe fugă să facem câte puţin din toate. De fapt, cât mai puţin din ceea ce ne-am dori cu adevărat. Din fericire am uitat ce ne-am dori cu adevărat... Din fericire pentru limitele noastre cu care am ajuns să trăim tot mai confortabil.
Aşa că ne conformăm. Facem ce face toată lumea. Confirmarea asta ne dă o tihnă. Nu e ea tihna despre care se vorbeşte pentru receptarea momentului, tihna accea a înălţimilor ameţitoare de spirit în care sufletul îşi găseşte împăcarea după sacrificiul de sine în faţa tentaţiilor acestei lumi. Nu ajungem cu toţii acolo, deşi cochetăm deseori cu avânturile noastre bune. Dar ne resemnăm repede cu ceea ce este omeneşte posibil şi ne limităm avânturile. Rămânem cu cochetăria. Sau cu visarea, ceea ce n-ar fi prea rău.
Sau, mai rău, cu un fel de împăcare de după zbuciumarea zilnică - că am cumpărat cam tot ce trebuia, că am făcut curăţenia de primăvară, că avem câteva zile libere. După care, bifăm narcotizaţi evenimentul şi o luăm de la capăt, presând în subconştient nostalgia care ar încerca să ne tulbure cu gândul indistinct că parcă mai era ceva...
Dar nu, pentru asta îl avem pe el, iepuraşul de Paşti, menit să ne înlăture angoasele şi remuşcările că nu suntem suficient de buni în faţa conştiinţei noastre.
Dacă de Crăciun mitul bătrânului blând care aduce daruri copiilor care au fost cuminţi este oarecum în ton cu simbolul bunătăţii şi al dăruirii la care trebuie să ne ridicăm pentru a putea înţelege ceva din marea dăruire de sine transcendentală, acum, figura oarecum ştrengărească a colţosului urechiat ne aplică o spălare pe creier... de primăvară.
Oricum, ambele mituri sunt de sorginte păgână. Cel al Crăciunului cu siguranţă. Şi cum nu avem ce face, căci oricum ne-a invadat cultura, trebuie să-i găsim şi lui, acestui Bugs Bunny aciuat pe locul mielului pascal, o explicaţie măcar, dacă nu o semnificaţie.
Doar în mitologia chineză iepurele este simbolul răbdării şi al norocului. La chinezi, aceste fiinţe gingaşe emană o puritate deosebită. Dar este greu de crezut ca am fi preluat acest simbol tocmai din îndepărtata Chină, deşi ar fi mai apropiat de semnificaţia sacrificiului pascal decât tot ce găsim în mitologiile noastre.
În cultura europeană iepurele este un vechi simbol al fertilităţii, prezent în toate mitologiile. Sălbatic sau de casă, se leagă de divinitatea Pământului-Mamă, de ideea de regenerare şi înnoire neîntreruptă a vieţii. În mitologia egipteană Osiris apare cu chip de iepure, tot în ideea de regenerare periodică.
Prin urmare, respectivul simbol animalier e mai curând asociat cu reînoirea de primăvară şi miturile adiacente ale fecundităţii decât cu măreţia sacrificiului divin pentru ridicarea omului din orbire.
Asistăm mai degrabă la un mit răsturnat. Imaginea blândă a mielului ce urmează a fi sacrificat era mai potrivită explicării pentru copii a ideii de sacrificiu suprem la care a recurs divinitatea pentru ca oamenii să aibă o lege dreaptă după care să se ghideze.
Observăm, pe bună dreptate figura blândului miel deturnată, scoasă din poveste, nefiind destul de comercială pentru scopurile consumiste ale epocii. În locul lui a apărut acest Bugs Bunny de reclamă.
Cum ar putea el, mielul, să se compare cu acest impostor gălăgios care îndeamnă oamenii să cumpere în loc să-şi liniştească mintea în mjlocul tumultului general, să alerge de colo-colo în loc să caute în ei izvorul bucuriei simple şi semnificaţia vieţii?
Şi iată cum, obişnuiţi tot mai mult cu o cultură de televizor, cu o cultură a reclamelor în gura mare, o cultură a desenelor animate violente, preluăm fără să mai gândim - căci cine vrea să mai gândim? - tot ce ţipă mai tare şi arată mai strident - de la SF-urile animate cu monştri paranormali până la Lady Gaga. În tot acest peisaj pestriţ, iepuraşul pascal poate semăna şi cu iepuraşul Play-boy şi tot nu ar mira prea mult. Crăciuniţele sexi de Crăciun, pe cine mai miră?
Încă un argument pentru greşita asociere a simbolurilor e văzută şi în tradiţia populară, unde mielul este cel sacrificat pentru a găti din el, nu iepurele. Sacrificiu care oricum nu certifică sau justifică vreo tradiţie, căci, şi ele, tradiţiile, oricât de vechi ar fi pot avea ceva găunos, pot cânta o notă falsă dacă nu reuşesc să respecte binele. E vorba de acel Bine universal care pune în armonie toate lucrurile, unele cu altele.
Nu ştiu dacă există vreo tradiţie capabilă să respecte un astfel de bine, dar putem, cel puţin să tindem spre un bine mai înalt. Mai ales atunci când, puşi în faţa unor alegeri, suntem tentaţi să alegem doar din perspectiva egoismul nostru, lucru ce ne obturează percepţia. Şi ne face încet, încet să nu mai observăm cum, produsele si conceptele unei lumi aflate în vertiginoasă involuţie spirituală ne spală creierele şi inimile.
Alte știri
- Moscova ajută Siria cu nave şi noi rachete
- Turneul ITF de la Cluj-Napoca - sferturi de finală
- Atletico Madrid a câştigat Cupa Spaniei, 2-1 (după prelungiri) cu Real Madrid, în finală
- Cupa Spaniei - "Este cel mai slab sezon din cariera mea", a declarat Mourinho
- Fostul baschetbalist sârb Predrag Danilovic, înjunghiat la Belgrad
După-amiaza Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Guşti
Meditatorii radiază linişte la New York lângă Naţiunile Unite
Magnolii înflorite, în High Park din Toronto, Canada.
Recomandate
-
Milioane de tone de cereale din China sunt contaminate cu metale grele
-
Cărţi ticăloase
-
Tendinţe nebăgate în seamă în 2012
-
Încălcările drepturilor omului din China, sub lupa Parlamentului European
-
Două filme care trebuie văzute de cei doi candidaţi americani înainte de alegeri
-
Cum a stricat USL relaţia României cu Germania
- Un crâmpei de Europă bolnavă
-
Vina anormalităţii noastre
-
Urmează staţia Moscova?